Pam, pam! Stop si de la capat!

Am scris de multe ori: compuneri, contracte, felicitari, fel de fel de impresii, plasate pe fel de fel de hartiute, carnetele, uitate prin tot felul de sertare si sertarase. Am scris in general bilete de amor si de adio, presarate cu sinceritate, naivitate, optimism si nebunie. Am scris deci, pentru mine, sau pentru fel de fel de personaje mai mult sau mai putin conturate din viata mea, dar, n-am scris niciodata PUBLIC! Si ma sperie! Ma sperie si ma provoaca! Ca de asa-i natura umana, sau cel putin a mea! Daca ceva te sperie fa-o cu tot interesul pana ajunge sa fie ceva banal, pana nu mai ai nici urma de teama, frica, panica…

Pam, pam… cred c-am ajuns aici, caci sunt la capatul Optimismului! Si cand asta moare, poti linistit sa-ti iei adio de la tot, sa zici ca ti-a facut placere, sa te resemnezi, sa te integrezi, adaptezi, maturizezi, sa-ti iei casa pe pamant cu credit pe 700 de ani, sa-ti cumperi masina straina si sa o Iasi in fata blocului, ca de, benzina e scumpa, sa crezi ca Zara si Mango sunt “firme”, sa-ti tragi un Fossil si sa crezi ca te pricepi la orologie, sa barfesti jumate din cunostintele pe care le ai in timp ce in sinea ta mori de invidie si ciuda ca tu nu ai, nu poti, nu reusesti!

Deci, cand asta moare (Optimismul), poti sa le faci pe toate cele de mai sus, sau, sa pui STOP, si sa o iei de la capat! Sa incerci sa gasesti ultimele fire de optimism, sa pui mult praf de copt si sa incerci sa-l cresti cat poti de tare. Sa crezi ca, cu siguranta mai sunt motive de optimism, sa speri ca, inca mai exista multi care nu s-au resemnat, integrat, adaptat, maturizat, si care la fel ca tine, au impresia ca au devenit nebuni intr-o lume robotizata, tehnologizata si patetic de superficiala.

Sper ca o sa reusesc sa scriu aici ce vreau, cred, simt, traiesc, fara ca actul asta de nebunie, de a scrie PUBLIC, sa ma aduca in pragul falimentului sau al singuratatii 🙂