Peripetiile unei mame nebune, intr-un sistem denaturat!

Trebuie sa incep prin a mentiona, ca Andru a fost un copil sanatos tun de cand s-a nascut. Pentru asta-i multumesc lui Dumnezeu! Rar raceste si cand o face e o raceala aproape insesizabila. Nu a luat niciodata in aproape 3 ani de existenta antibiotice si sper ca n-o sa fie nevoie nici de acum incolo. Tocmai datorita faptului ca Andru a fost sanatos, nu m-am stresat prea mult pe tema de a ne apropia indeosebi de un doctor. Nu a fost niciodata nevoie sa ne facem placuti pe langa medici din sistemul de stat sau de la urgenta. Andru are medicaul lui de familie, o doctorita foarte draguta, singura pe care o tolereaza (poate pentru ca o cheama tot Irina ca pe maica-sa si pentru ca e blonda…), pe care o viziteaza regulat o data la 6 luni, pentru controale de rutina.

Patania se petrecea acum vreo 4 luni, cand l-am dat pe Andru la gradinita. Si de, gradinita vine cu ale ei metehne. Andru a facut Rotavirus. Nu! Nu l-am vaccinat, pentru ca nu am vrut sa-l incarc cu virusi inutili. Nu imi pare rau nici acum ca n-am facut-o deoarece Andru, in stilul lui caracteristic, a trecut peste Rotavirus spectaculos de usor, ceea ce nu pot zice despre mine (da, m-am pricopsit si eu de la el!).

Zic ca a avut Rotavirus, pentru ca dupa multa documentare, la concluzia asta am ajuns! Toata simptomatica lui, a mea, si a celorlalti care au luat-o de la el, m-a facut sa trag concluzia ca Rotavirus a fost. Cica la noi in Romania, un singur spital are “tehnologia” necesara de a detecta acest minunat virus, iar asta se gaseste numai la spitalul de boli infectioase. Mirare!!! Evident ca nu m-am dus! De ce eu, ca parinte, as interna (pentru ca numai cu internare se poate) un copil, aparent bolnav de Rotavirus, intr-un spital de BOLI INFECTIOASE, cand toti stim clar ca Rotavirus este un VIRUS si nu o infectie (doar o spune si numele)?

Deci, idea de baza era, ca Andru facuse febra peste noapte. Nu avea simptome de raceala. Vomitase de vreo 2 ori pe parcursul noptii si era foarte molesit (moleseala la Andru este un lucru grav, pentru ca am intalnit-o probabil de vreo 2 ori de cand il stiu). Febra s-a potolit numai cu novocalmin, iar dimineata a inceput sa creasca iar vertiginos. Innebunita ca nu stiam exact ce are: indigestie, masele etc… m-am imbarcat cu el in stare febrila (amandoi deja), catre cel mai apropiat spital, si anume cel in care se nascuse: Elias.

Ajunsi acolo, am stat pe coridor vreo 2 ore. Timp in care Andru era deja la fel de extenuat ca si mine si disperat sa se intoarca acasa. Inutil sa mentionez ca am fost trimisa de la Ana la Caiafa ca sa fac “enspe” mii de fise de cerere de a vedea un medic pediatru LA URGENTA. Dezolant! Inutil sa mentionez si ca am terorizat-o pe Asistenta de Garda cu intrebarile despre cand o sa-mi vada cineva copilul. Liniste deplina, unicul raspuns fiind: Asteptati!

Prin apropiere, se facea ca era o vizita foarte importanta, ceva schimb de experienta, a unor cadre medicale din alta tara (mult mai evoluata, mai ales in ceea ce priveste sistemul medical), niste co-nationali de-ai mei (alta nationalitate…), care intamplator ascultau despre cat de minunat era spitalul in care eu asteptam cu un copil de 2 ani jumate’ cu stare febrila, la urgenta, timp de 2 ore.

Impuls de mama, nebunie, disperare, numiti-o cum vreti, cand au trecut pe langa mine, m-am ridicat in picioare izbucnind in lacrimi si am inceput sa le zic pe limba lor despre “cat de minunat este spitalul” si sa-mi vars amarul. In jurul meu si al lui Andru s-a strans un grup de vreo 30 de persoane care-mi ascultau povestea pe care o povesteam sughitand printre lacrimi. Evident ca in urmatoarele cinci minute, am fost poftiti intr-o camera speciala, sa ne intindem pe un pat, am primit apa si Andru a fost consultat de urgenta. Din pacate am fost informati ca nu au ce sa ne faca deoarece trebuie “neaparat” sa mergem la spitalul de boli infectioase sa facem analizele. Am insistat ca totusi suntem la Urgenta si ca cea mai mare temere a mea este deshidratare, incercand sa le sugerez o perfuzie pentru Andru. Am dat de un zid de nesimtire, nepasare si absurditate: “Trebuie sa mergeti la spitalul de boli infectioase sau la spitalul de copii!”

Tare! Asa mi-am zis. Mi-am luat odorul de manuta, si m-am hotarat sa merg acasa sa ne tragem sufletul. Intre timp am sunat la o clinica privata, intrebandu-ma ce a fost in capul meu sa apelez la serviciile medicale de stat.

Am ajuns acasa, mi-am tratat copilul cum am stiut eu mai bine si am facut o programare de data asta la Medsana. Andru se simtea mai bine, dupa multa apa, biscuiti si pro-biotics. La Medsana, prin telefon am fost intrebata daca doresc cumva  programare la un PROFESOR. O da! Bineinteles! Ce-i mai bun pentru Andru!

Ajunsi la Medsana, stupoare: dam peste un bosorog, care a ramas in urma cu mult timpurilor lui, un om care nici acum nu inteleg de ce s-a facut medic pediatru, pentru ca nu avea nici in clin nici in maneca cu copiii. Din start m-a informat ca Andru e un alintat! Asta pentru ca nu s-a conformat urgent sa se dezbrace cand medicul i-a ordonat, ci pur si simplu l-a privit cu mare scepticism, apoi a inceput sa urle incopntinuu, urlet care nu a incetat pana nu am iestit din cabinet.

In fine, sa zicem ca l-a consultat pe Andru, nici chip sa ma intrebe despre simptopmatica…. nu ca asa s-ar incepe un control, cu o anamneza… A concluzionat ca este Rotavirus (concluzia mea de dinainte de a ajunge la doctor), si a inceput sa-mi prescrie un proloc de medicamente si un regim mai drastic decat l-au avut stramosii mei din lagare. Din rasputeri, si jur, in cel mai diplomat mod, am incercat sa-i explic minunatului Profesor (caruia pacat ca nu i-am retinut numele ca sa-l mentionez aici), ca al meu “Alintat” odor, nu mananca chiar orice si nu ingereaza orice fel de medicament, si ca, opinia mea, un regim ar trebui oarecum adaptat si la persoana, ca nu suntem toti liniari si ca asta e, mai exista si copii mai dificili. Raspuns: “Cucoana, eu am 30 de ani de experienta si nu cred ca mai am ce invata, mai ales de la Dumneata, care ai o odrazla miorlaita! Asta e regimul, iar copii nu au gusturi pana la 5 ani! Manaca si fac ce vrem noi!” Mai ce sa vezi…. Am iesit evident plina de nervi si din cabinetul acestui ilustru pediatru care, o fi bun in medicina, dar la capitolul interactiune este, cel putin in opinia mea, un zero barat, lasand in urma si vreo 300 de lei.

Concluzie 1:  Concluzia zilei a fost: “Remuse emigram! M-am saturat! Ne facem bagajele si plecam in Israel”. De atunci m-am mai Calmat, mi-am dat seama ca totusi vreu sa traiesc in Romania, ca trebuie sa fac ceva sa schimb, aici, ceea ce nu-mi place, si uite: FAC! Va scriu voua ca sa stiti!

Concluzie 2: Un sistem denaturat, deprimant si dezolant, atat la stat cat si la privat. Va urez sanatate multa si daca cineva cunoaste vreun pediatru mai progresist sa ma anunte si pe mine.

Concluzie 3: Hai sa fim mai tupeisti si sa nu mai permitem sa fim tratati anapoda!

Advertisements

10 thoughts on “Peripetiile unei mame nebune, intr-un sistem denaturat!

    • Draga Marta! Mă bucur ca ai comentat 🙂 da! Am mare noroc ca in cazul lui Andru nu e prea mare nevoie sa ne folosim de serviciile vb vine medicale din Ro! Ți-am zis deja cât de mult te înțeleg si te admir acum, dupa mulți ani de când ne cunuoastem?! Te pup dintr-un loc insorit 🙂

  1. Mi-am amintit de un episod dramatic, cand fiul meu avea cam 4 ani, si a fost luat cu salvarea de la gradinita, cu crampe groaznice si episoade de delir…Am reusit sa ajung chiar la timp, sa urc in ambulanta, si in 2 minute eram la spital….e, acolo alta poveste: am asteptat, ca si tine, minute in sir, nebagata in seama, cu un copil in brate ce parea ca se pierde…innebunita de-a dreptul!!!!!! Au fost cele mai groaznice clipe din viata mea, in final am intrat peste doctorita, in cabinet, indignata ca nimanui nu ii pasa de noi, (in acest timp eu ascultam cum radeau)…
    …Am fosr ochi si urechi la tot ce au concluzionat, la tot ce i-au administrat, si la o noua criza de colita spastica, parca, m-am dus rapid la farmacie, si am evitat ever combinatia alune+suc, ce a dus la criza.

  2. Mi se rupe sufletul cand o mama si puiul ei trebuie sa se loveasca de sistemul sanitar. Nu e suferinta fizica asa mare cum e disperarea pentru atata nedreptate. Fie ca platesti, fie ca nu esti tratat cu indiferenta.
    Doctor destupat la minte caut si eu si nu gasesc, tin insa de un medic cu care ma inteleg cat de cat si pe care il trag de maneca din cand in cand cand o mai ia razna. Am o fetita de 5 ani aproape si eu, NUMAI EU, fara modestie am scapat-o pana acum fara antibiotice. Si sper sa o pot scapa si de acum in colo cat mai mlt timp. Daca era dupa medic ii recomandase de la 1,5 ani pt o banala viroza trecuta in 3 zile, tratata dupa putinele mele cunostinte in domeniul medical.
    Multa sanatate, asta e tot ce ne poate scapa de nenorocirea de sisitem sanitar!

    • Multumesc pentru gestul de a impartasi cu mine 🙂 ideile tale. Am devenit din ce in ce Mai putini, noi parintii care nu credem in “miraculosul” antibiotic. Eu ma lupt inclusiv cu socrii pe tema asta! Sa-ti Ajute Dmnezeu sa aveti multa sanatate in continuare! 🙂 si La Multi Ani!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s