Despre cum ne-am dat cu stangu’-n dretu’!

Despre cum ne-am scurtat fustita, pana a ajuns la nivelul “mini”, despre cum ne-am dus in fabrica sa fabricam munitie, despre cum ne-am dat jos bigudiurile din par, ne-am descotorosit de sortuletele de bucatarie, atent lucrate cu broderie si despre cum am devenit purtatoare de bracinari, de sosete in loc de dresuri fine de mataese, de blugi in loc de rochii vaporoase din sifon, de adidasi in loc de balerini… Despre cum ne-am masculinizat, de-feminizat, despre cum am devenit calculate, diplomate si intimidante… Caci nu era suficient sa intimidam barbatii cu frumusetea noastra, acum ii intimidam si cu veniturile…

Despre toate astea, imi pun multe intrebari, si multe raman fara raspuns, ca un ecou ce rasuna iar si iar in mintea mea!

Pe sistemul, ce-a fost primul: oul sau gaina?! Pe sistemul asta se pune intrebarea, care a fost motorul ce a dus la masculinizarea femeii, la curentul “We can do it!” Adica sincer: “Yes, we can! But why the fuck?!”. A fost oare o necesitate sau un moft?! Au fost conditiile sociale care o impuneau atunci cand barbatii au plecat pe front si femeile au fost nevoite sa se descurce? A fost oare frustrarea de a fi tinute sub papuc de masculi dominanti si necipoliti (caci au fost si multi din-astia, dar mai sunt si acum…)? A fost oare dorinta de independenta mai puternica decat dorinta de co-habitare pasnica?

De unde a pornit totul? De la mascul sau de la femeie? Si de ce?

De ce am devenit un motor uns cu toate alifiile, pus mereu pe fuga?! De ce ne-am imunizat atat de tare importiva senimentelor feminine (vezi intuitia feminin), atat de mult incat au ajuns sa ne creasca copii niste straini? De ce am ajuns sa mancam mancare ambalata, in loc s-o preparam cu drag pentru familie, ca alta-data? De ce frumusetea noastra a devenit efemera, cand o puteam pastra ca stramoasele noastre, atenuand ridurile prin lipsa de stres, aranjandu-ne parul si asteptandu-ne sotul in pragul usii imbricate in fuste creion si taioare cu umeri indrazneti? De ce ne-am incarcat atat de mult timpul, psihicul, incat nu mai exista loc pentru a fi atente la copiii nostri, la barbatii nostri, care poate, prin natura lor au nevoie uneori doar de o ureche atenta si un umar cald pe care sa-si confeseze trairile de peste zi?

La toate intrebarile astea va las sa reflectati!

Eu am facut-o si tare as vrea sa ma intorc in anii ’30, ’40, ’50…

Advertisements

8 thoughts on “Despre cum ne-am dat cu stangu’-n dretu’!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s