Inteligenta emotionala MY ASS!

Intr-un hotel din Turcia, am descoperit o carte! Mi-a facut cu ochiul, am aruncat-o in bagaj si m-am decis sa o imprumut pe o perioada nedeterminata… Am uitat de ea in geamantan, si abia recent am descoperit-o. Mare mi-a fost surprinderea, cand am citit-o pe nerasuflate, intre mersul la “scarbici” si  sarcinile de mamica, stand treaza-n noapte, citind-o, literalmente pana imi fugeau literele de sub ochi.

Cartea se numeste “The psychopath test” si este scrisa de un anume journalist pe nume Jon Ronson, de care eu nu mai auzisem pana acum. Daca intelegeti engleza, va recomand sa o cititi (si in urma unui studiu am descoperit ca ati putea-o cumpara aici: http://www.amazon.co.uk/Psychopath-Test-Jon-Ronson/dp/0330492276). Cartea, este o non-fictiune si este ca un fel de calatorie a jurnalistului in lumea psihopatilor, dar nu numai…

Recunosc ca primul capitol nu e foarte captivant, dar incepand de la al doile-a devine din ce in ce mai interesanta, tratand in primul rand ideea a ceea ce inseamna termenul “Psihopat”, daca real bolile psihice (psihopatia nefiind una dintre boli…) pot fi tratate de catre psihiatrii, si aici detaliaza scriitorul pe scurt lupta dintre Scientologi (http://en.wikipedia.org/wiki/Scientology) si Psihiatrii (lupta despre care habar nu aveam ca exista), apoi despre cat de mult s-a marit manualul ce aduna la un loc bolile psihice (“DSM”) de-a lungul timpului, si daca real vorbind s-au inmultit bolile psihice, sau daca pur si simplu am devenit noi, oamenii, obsedati de etichetarea diverselor comportamente (unele chiar normale!!!)…

Ideea de baza insa este ca, am descoperit, psihopatia pare a nu fi o boala psihica, ci mai degraba un handicap: Psihopatii sunt considerati persoane lipsite complet de Empatie. Si iata de ce cartea mi-a starnit atat de mult interes: presupun ca cei ce ati citit pana acum mai tot ce-am scris, ati observant cat de profund sunt dezamagita de lipsa de emaptie din randul semenilor mei, si cu cata disperare caut un raspuns la “unde a disparut ea?!”; “de ce a disparut empatia?!” si tot asa… Se pare ca avem in creier o glanda care s-ar numi “amygdala”, ce secreta o anumita substanta responsabila cu crearea unor stari anxioase, stari de mila, remuscare – ietete, intr-un cuvant empatie-. Psihopatii, se pare, nu au aceasta glanda. Plecand de la aceasta idee si ma rog, teorie psihiatrica, un anume Bob Hare, a creat o lista cu 41 de caracteristici (http://en.wikipedia.org/wiki/Hare_Psychopathy_Checklist), pe care oricine o poate folosi pentru a descoperi daca cineva este psihopat sau nu, deoarece se pare ca psihopatii au si anumite caracteristici cum ar fi: Vanitatea – ietete un alt subiect fascinant pentru mine.

Cartea documenteaza o intrega harababura de la incercarile de a se gasi un tratament pentru psihopatie, ceea ce se pare ca nu exista, tocmai datorita faptului ca psihopatia nu este o boala, ci un handicap, pana la intrebarea esentiala pe care si-o pune la un moment dat creatorul listei “pentru descoperirea psihopatilor”, Bob Hare, intr-o discutiea amanuntita cu jurnalistul/scriitorul Jon Ronson. El se intreaba daca oare nu a gresit profund efectuandu-si toate studiile asupra psihopatiei in randul puscariasilor, in loc sa si le fundamenteze mai degraba pe Wall Street.

Cica, doar 1% dintre populatia globului ar suferi de psihopatie. Psihopatii, avand o caracteristica comuna: Ambitia, sunt de obicei oameni destul de inteligenti, pe care ii gasesti foarte sus in scara ierarhica a societatii. Si intrebarea pe care si-o pune scriitorul, este: Oare noi, o majoritate de 99% de oameni “citofi la cap” (mereu am vrut sa folosesc sintagma asta…), adica intregi la minte, nu suntem noi oare, condusi de 1% psihopati economici care ne ruineaza viata?!

Si zic: “wow, am o revelatie”. Teoria mea, deasemenea se baza pe ideea ca lumea merge din ce in ce mai prost, intr-o directie opusa idealurilor adolescentei mele, opusa budismului, opusa constiintei, moralitatii etc si amd, datorita lipsei de emaptie, sau cel putin datorita nivelului scazut de empatie, in randul locuitorilor planetei. Si uite in cartea asta de-o tin in mana, oamenii astia care vin cu studii intemeiate, zic ca lumea ar putea merge prost tocmai din cauza lipsei EMPATIEI.

Stau, analizez, recitesc anumite pasaje, ma involburez la 3 dimineata, fumez 3 tigari si-mi trezesc Gladiatorul. Sunt extaziata!!! Am o teorie:

Daca oare, lasand la o parte cei 1% psihopati, care chiar ar putea fi printre majoritatea liderilor nostrii… ar mai exista ceva – de-a lungul timpului este clar dovedit stiintific, ca orice vietate de pe planeta asta, s-a adaptat unor conditii fizice. Ursii de la polul nord au blana groasa si sunt albi pentru a infrunta frigul si a se camufla; rase umane diferite s-au adaptat fizic, prin aspect si proprietati ale organismului, zonelor in care traiesc, fie cald, frig, soare, vant. Pornind de la asta ma gandesc, daca este oare posibil ca adaptarea sa nu fie numai una de natura fizica, dar si una de natura psihologica? Daca datorita stilului de viata, societatii in care traim, in care zi de zi, recunosc ca aud: “Irina, imunizeaza-te! Irina nu mai pune atata suflet! Irina, asa e lumea si n-ai s-o schimbi!”, oamenii s-au adaptat, scazandu-si inconstient, nivelul de emaptie?!! Asta chiar te sperie, nu?!

Daca diminundu-se incet, incet nivelul de empatie, datorita nevoii de adaptare la noi conditii de supravietuire, rasa umana si-ar putea pierde empatia total?! Daca ne castram psihic, ignorand glanda amygdala, dintr-o simpla nevoie de evolutie a speciei umane?! Daca devenim toti psihopati?!

21 decembrie 2012 – partea I

Prin 2011 am inceput sa primesc mailuri agresive despre ce si cum se va intampla pe 21 decembrie 2012. Nu le-am dat prea multa importanta, asociind tarasenia cu toata nebunia creata in jurul unui eveniment « asemanator » ca si mediatizare, petrecut pe 31 decembrie 2000.

 

La inceput am primit mailuri ce avertizau ca alinierea planetelor ce va fi perfecta in data de 21 decembrie 2012 va duce la o catastrofa naturala, care, cel mai probabil va atrage sfarsitul acestei planete, pe care noi ne ducem traiul. Catastrofe gen : cutremure, inundatii au fost puse pe seama acestei alinieri si a inversarii polilor (toate asociate cumva cu fatidica data de 21 decembrie 2012).

 

Apoi au urmat mailuri cu profetii si explicatii spirituale a evenimentului ce se va petrece pe 21 decembrie 2012. Care mai de care, prevesteau cum ca, defapt lumea nu va disparea, ci se va schimba. Cum ca, omenirea pe care o cunoastem noi va atinge o culme a materialismului, lipsei de empatie etc… iar acest eveniment major din data de 21 decembrie 2012, va duce la curatarea planetei de asa zisele personaje negative. Vor supravietui acestei schimbari, care oarecum se datoreaza unor unde magnetice sau ceva de genul, doar oamenii cu o aura pura, oamenii buni la suflet (daca or exista dinastia, asa buni in totalitate…. pentru mine e clar ca oamenii nu sunt buni sau rai, oameni sunt ceva mai delicati in ceea ce priveste bunatate sau rautatea). Cert este ca, conform acestor profetii, vor ramane numai oameni minunati pe suprafata Pamantului, oameni ce vor umbla cu o aura colorata, pe care o vom putea vedea cu totii (cei ce supravietuim…. rog cititorul sa observe ca m-am incadrat din start in categoria supravietuitorilor).

 

Am purtat o discutie amuzanta pe tema catastrofei ce se va ivi asupra noastra la data mai sus stabilita, impreuna cu Balcescul, am mai analizat putin in propria-mi intimidate cele citite pe ici colo, iar intr-o seara, la tigara de culcare, i-am supus oarecum jenata Galdiatorului: “Stiu ca e o nebunie si o prostie sa cred in balivernele despre 21 decembrie 2012, dar tu ce parere ai ?!” M-a privit patern, zambind, asa cum o face mereu cand ii cer parerea asupra vreunui subiect care ma bulverseaza si asupra caruia nu am dezvoltat o opinie foarte clara (ceea ce se intampla rar, caci opinii am cu duiumul…) si mi-a replicat : “Iubito, eu cred ca n-ai de ce sa iti faci probleme, chiar daca stiu ca te macina caci fix in ziua de 21 decembrie 2012, fiul nostru va implini 3 anisori, dar daca vrei sa te linistesti documenteaza-te direct la sursa ! ”

 

Si m-am documentat. M-am dus direct pe site-ul NASA (http://www.nasa.gov/), si vreau sa va impartasesc in mare parte, niste lucruri care m-au linistit : *mentionez ca traducerile si selctia sunt facute de mine, dar datorita faptului ca am preluat textele asa cum sunt, le-am pus intre ghilimele :

 

Spun cei de la NASA, ca probabil ceea ce a creat cea mai mare parte din mediatizarea acestei date, este faptul ca, calendarul mayas se termina exact pe aceasta data. Insa “ Calendarul mayas nu se termina pe data de 21 decembrie 2012, aceasta data fiind doar finele unui ciclu calendaristic si inceputul unui nou ciclu, asa cum se intampla cu calendarul uzitat de noi pe 31 decembrie, in fiecare an. ” Referitor la alinierea planetelor, spun ei : In primul rand, nu se preconizeaza o aliniere a planetelor in data de 21 decembrie 2012, ba mai mult, daca petrece o asemenea aliniere, nu ar avea nici un impact asupra Pamantului. Singurele corpuri din sistemul solar ce ne pot afecta, sunt Luna, deoarece este foarte aproape, si Soarele, care este foarte mare si deasemenea foarte aproape. Celelalte planete au o influenta neglijabila asupra Pamantului.“

 

Iar despre inversarea polilor zic ei: “ Inversarea polilor nu se poate produce, cel putin nu acum, deoarece Luna invartindu-se in jurul Pamantului, nu permite o astfel de inversare, stabilizand polii. Campul magnetic intradevar se inverseaza din cand in cand, dar ultima data cand acest lucru s-a intamplat, a fost acum 740000 de ani, iar aceasta inversare se produce cam o data in jumatate de milion de ani, sau aproximativ. Nu exista nici o dovada ca aceasta inversare s-ar produce in Decembrie, si chiar daca ar incepe a se produce, aceasta inversare se produce in decursul a mii de ani.”

 

Revin cu latura spirituala in Partea II-a.

Diferenta dintre un popor nationalist si un popor hei-rupist!

Astazi fac pe lupul moralist! Cu riscul de a fi arsa pe rug, imi critic poporul! Dar o fac din dragoste de tara, deci scopul scuza mijloacele!

Am trait mare parte din viata in Romania, dar am trait si peste mari si tari, acolo unde scrierile biblice scriu cum ca, ar curge numai lapte si miere. Tin minte ca atunci cand studiam la orele biblice ce insemnatate a dat scriitorul “mierii si laptelui” care de fel nu exista din besug in Israel, se gaseau fel de fel de interpretari gen mierea este asociata cu dulceata fructelor, etc si amd… Pe vremea ‘ceea nu dadeam insemnatate lucrurilor si nici nu ma interesa foarte tare. Cumva dupa zeci de ani realizez, dintr-un alt colt al lumii, ce insemna sintagma “miere si lapte”, intelegere pe care poate nici cei de acolo nu o realizeaza pe deplin asa cum o inteleg eu astazi: mierea si laptele curg prin venele poporului ce populeaza acele meleaguri. Mierea si laptele se refera la dragostea de pamant, la dragostea de unicul pamant pe care constientizezi ca poti exista (caci stim cu totii ce se poate intempla cand n-ai un pamant al tau). Mierea si laptele se refera la dragostea fata de seamanul tau, ce-ti poarta incarcatura genetica, specifica originii tale. Intr-un cuvant: Nationalismul!

Imi amintesc cum in prima vara cand am revenit in Romania, proaspat “lasata la vatra”, m-am dus sa-mi vizitez rudele de pe meleagurile Romaniei. Printre multe vizite am fost si in casa unor rude, ce aveau un fecior, mandrie mare! Baiat destept, cultivat, absolvent de Poli, tehnologizat, cu vise mari de implinire in America. Tin minte ca s-a starnit o discutie, in care era intrebat de catre unul din parintii mei, daca el crede ca in strainatate merg cainii cu colacii in coada (si credeti-ma ca nu o fac), iar el a replicat ca nu are de ce sa ramana in Romania, ca statul Roman nu-i ofera nimic, ca statul Roman ii este mai degraba potrivnic decat aliat in propria-i dezvoltare. Nu m-am implicat in discutie, dar tin minte ca-mi doream sa nu fim rude. Cat de trist poate fi un om care asteapta ca lucrurile sa-i fie servite pe tava! Cat de trist poate fi un om atunci cand nu vede cat i-a oferit lui tara sa, iar el este atat de lacom incat nu vrea sa ofere nimic inapoi. Statul Roman il tinuse pe bancile scolii timp de 12 ani, statul Roman mai mult, il tinuse pe bancile facultatii timp de inca 5 ani, fara sa-i ceara nimic in schimb, decat sa invete si printr-o intelegere tacita sa dea inapoi ceea ce a invatat, ramanand in tara si folosindu-si intelectul in interesul poporului sau. E greu?! E greu, dar pana la urma nimic nu-i usor pe lumea asta!

Si plecand de la cele descrise mai sus, fac comparatie intre doua popoare: unul inzestrat cu miere si lapte curgandu-i prin vene si altul inzestrat cu frustrare, lacomie si resemnare. Si ma intreb de ce diferentele astea? E genetic? E deprins? E o combinatie intre cele doua?

Partial poate fi genetic, daca stam si analizam tendinta Romaniei in cursul istoriei de a se da dupa cum bate vantul! Si atunci ne resemnam sau corectam prin deprindere un defect genetic?! Eu zic: corectam?!

Si cum corectam?! Pai ia sa vedem: luam exemplu popor nationalist si studiem practici de nationalizare:

–          In Israel copii stau lipiti de parinti 3 luni. 3 luni mari si late au mamele sa stea acasa cu copii lor, iar apoi pleaca la munca. Insa, copii au crese de stat bine dotate, unde sunt frumos ingirjiti, unde socializeaza de la o varsta frageda cu co-nationalii sai, unde invata ca fac parte dintr-un intreg si nu devin individualisti, unde invata ca e mai simplu sa rezisti impreuna cu cei ca tine, decat singur;

–          In Israel, in pograma scolara este impus obligatoriu, ca din momentul in care un copilas intra pe bancile scolii si pana termina liceul, in timpul programului scolar, sa-si fi vizitat toata tara, sa-si fi cunoscut fiecare coltisor al patriei sale. Faptul ca-ti cunosti meleagurile, batandu-le la picior, privindu-le prin propri-ti ochi, fumusetea, oare nu te face sa iti iubesti mai mult patria decat orice carte de geografie?;

–          In Israel, cand incepi liceul, timp de un an de zile esti obligat sa faci si munca in folosul comunitatii timp de cateva ore pe saptamana. Timp in care, in loc sa-ti plangi de mila ca orice adolescent frustrat, poti sa vezi ce se intampla in jurul tau, poti sa vezi cum tu poti schimba anumite lucruri din jurul tau;

–          In Israel, exista “Ziua in care iti amintesti”, chiar inaintea zilei nationale. Si ce iti amintesti in ziua aceea? Iti aduci aminte de toti soldatii, civilii, care si-au varsat sangele ca tu sa ai o patrie. Si-n ziua in care iti aduci aminte, exista o sirena care rasuna la aceasi ora fixa, in toata tara, timp de un minut. Minut in care, orice ai face, oriunde ai fi, te orpesti si-ti iei un minut de reculegere, in care iti amintesti. Prima data cand am asistat la o astfel de sirena, eram in trafic: toate masinile s-au oprit in loc, o autostrada intreaga de masini stationate, oameni care au pasit in exteriorul lor, si pentru un minut, si-au unit amintirile si gandurile in acelasi lor: la cei ce nu mai sunt pentru ca ei sa fie! O astfel de unitate, nu poate fi decat de admirat!

Ar mai fi multe de spus despre nationalismul unui popor. Ar fi multe de invatat!

Nu ne putem astepta ca schimbarea sa vina de sus, pentru ca schimbarea nu se poate produce decat atunci cand incepi sa schimbi cel mai mic detaliu si de acolo pornesti catre intreg.

Se zice ca omul sfinteste locul. Atunci cand va ganditi la spitale cu infirmiere acre, la administratii cu functionare intepate, la scoli cu profesori dezinteresati, ganditi-va ca inaintea statului, exista acel om, om care sfinteste locul…

Viata e o lupta! Deci, lupta!

Oare chiar asa sa fie ? O stimata Doamna mi-a zis candva, ca atunci cand suntem nemultumiti de ceva, tindem sa cautam in stanga si in dreapta, tindem sa ne motivam in fata eu-lui propriu, esecul personal. Chiar daca, adevarat, nu totul depinde de noi, chiar daca uneori nu tine numai de felul nostru de a fi, a judeca, a privi lucrurile, cu siguranta atitudinea acuzativa nu poate aduce, decat frustrare. Frustrarea duce cu siguranta catre Regres si nu catre Progres.

Si din cele de mai sus, trag concluzia : Lupta vietii trebuie sa o duci in mare parte cu tine !

Atunci cand vom invata sa nu mai acuzam, vom evolua ! Schimbarea intregului, trebuie sa porneasca de la cea mai mica particica a intregului.

Atunci cand ne vom pune sincer intrebarea : Ce pot eu schimba la mine, sau cum pot schimba felul meu de a reactiona, de a vedea lucrurile, atunci cu adevarat schimbarea se va putea produce !

Si toata filosofeala de mai sus a pornit de la simplul fapt ca de cateva zile ma tot gandeam sa scriu ceva care ar fi trebuit sa se intituleze : Despre Regi si Printese ! Despre regii si printesele zilelor de azi, care ne dicteaza traiectoria, uneori mai mult decat ne-am dori. Si-atunci mi-am amintit de ce mi-a zis Sonia : Cel mai simplu lucru este sa arati cu degetul si sa acuzi ca x sau n lucru nu ti-a iesit din cauza ca… Reflecteaza, analizeaza, ce ai fi putut schimba tu, pentru ca lucrurile sa evolueze catre destinatia pe care tu ti-o doreai !

Mamaie Coca

Mi-a fost greu sa aleg un nume pentru povestioara asta si am oscilat mult intre: “Altruismul este limitat”, “Batranete, haine grele…” sau “Ce greu le-a fost candva, batranilor de azi !”. Cand ma gandesc la Mamaie Coca, imi vin in minte toate chestiile astea si despre ele vreau sa scriu, depanand povestea vietii ei, in mare.

Mamaie Coca este un nume generic, pentru ca ea nu e mamaia mea cu acte. Mamaie Coca, este bona mea din copilarie, pe care am ragasit-o pe la 25 de ani si de atunci ma straduiesc sa mentin legatura cu ea, in limita timpului meu, caci al ei este nelimitat, pana din pacate, sau din fericire (spune ea…) nu va mai fi…

Mamaie Coca e o batrana lucida, cu bune si cu rele. Nu stiu exact cat de batrana este, caci uit mereu sirul anilor ei, dar cert este ca povestea ei incepe undeva peste Prut, pe vremea celui de-al doilea razboi mondial (deci, tare demult in viziunea mea…). Stiu ca a crescut intr-o familie numeroasa, cu o mama destul de rece (din spusele ei) si o figura paterna idilica (tot din descrierile ei). Tanara fiind, datorita conditiilor politico-sociale, pe la varsta de 18-19 ani, Mamaie Coca a fugit in Romania, la o matusa, impreuna cu altii ca ea, intr-o caruta acoperita cu paturi, paie si te miri ce, ca sa nu fie descoperiti. Mereu m-am gandit la detaliul asta din viata ei si-am incercat sa-mi imaginez cum i-o fi fost drumul in asemenea conditii, starea de spirit, plecata fara parinti, fara frati, la o varsta precoce, spre necunoscut, stiind doar ca o asteapta o matusa de-a tatalui pe undeva prin Romania. Gandul asta ma intareste mereu cand dau de greu, caci oricat de greu mi-ar fi, tot n-ar fi atat de greu cat i-a fost ei !

A ajuns, si-a gasit de lucru cu ziua si-a cunoscut un barbat minunat care, asa cum il descrie ea, a fost un inger ce s-a abatut asupra ei. Lectii despre casnicie, intelegere, concesii in cuplu, ai putea invata de la ea, fara numar, caci se pare ca au fost mereu uniti, chiar daca el avea cu vreo 10 ani mai mult decat ea, chiar daca ea l-a luat de sot ca sa-si faca un rost si-un buletin de Bucuresti. Pentru el a fost dragoste la prima vedere… Iar pentru ea, asa cum adesea spune, « dragostea vine cu timpul ». Nu ader neaparat la casniciile fara amor din fasa, dar este clar ca fie el exista de la bun inceput sau nu, amorul creste in timp, amorul evolueaza, amorul se amplifica, se caleste, se calmeaza si se uniformizeaza intr-o prietenie de nadejde, intr-o admiratie fara margini…

Au avut o casnicie frumoasa, el farmacist, ea casnica, mare parte din timp. Daca ma intrebati pe mine femeia e iesita din comun, si atunci si acum : apreteaza cearsafuri, isi zugraveste singura bucatarie in fiecare an, spala geamuri saptamanal si pregateste taietei de casa, printre multe alte lucruri uimitoare pe care eu nu le-am facut nici-cand. Singurul lucru ce le-a lipsit a fost un mostenitor. Din dragostea ei infinita pentru copii, s-a hotarat la un moment dat sa devina bona. Si-a fost sa fie, bona mea!

Am inteles de la mama (care a gasit-o in ziar pe Mamaie Coca), ca primul lucru inainte sa negocieze orice altceva, Mamaie a zis ca vrea sa vada copilul cu pricina. Abia dupa ce mama a dus-o in camera mea si m-a prezentat (eu avand pe atunci vreo 8 luni), Mamaie Coca a acceptat postul de bona. Spunea ea ca-si dorea un copil sociabil si zambitor (norocul meu si-al ei ca asa eram eu).

Din spusele mamei stiu, ca mare parte din evolutia mea i s-a datorat acestei femei, despre care va povestesc. Vorbea mult cu mine, ma ajuta sa merg tinandu-ma cu-n ham improvizat, iar atunci cand mama a fost spitalizata, Mamaie Coca m-a luat la ea acasa si m-a ingrasat ca pe un purcelus de lapte. Eu tin minte vag perioada aceea, dar chiar mica fiind anumite lucruri au ramas impregnate in memoria mea, cum ar fi plimbraile prin parcul Moghioros impreuna cu Mamaie Coca, plimbari in care hraneam mereu pasarile cerului si cateii nimanui (astfel de femeie era si este ea…) si n-am sa uit nici-cand mirosul de pesmet dulce care ma intampina si acum cand merg pe la ea.

Si de ce are batranetea haine grele, mai ales atunci cand n-ai urmasi ? Pentru ca Mamaie Coca a ajuns sa traiasca singurica intr-un apartament de bloc, pe care cu greu il intretine, a ajuns sa nu se poata deplasa foarte mult, iar atunci cand o face in exteriorul caminului, isi sparge cate vreu membru, a ajuns sa contempleze permanent la viata de odinioara, cu lacrimi in ochi, dorindu-si sfarsitul. Mamaie Coca este ajutata de o nepoata, careia ii va lasa apartamentul. Nepoata care, probabil in limita timpului si a posibilitatilor, face tot ce poate, dar nu suficient pentru Mamaie Coca…

Altruismul este limitat, pentru ca pana chiar si eu, al doilea vizitator al octogenarei descrise mai sus, imi fac rar timp sa o mai sun, sa o mai vizitez, sa-mi rup din putinul timp personal, pentru a-i aduce o raza de lumina in casa. De multe ori ma mustrez ca nu fac suficient pentru ea si probabil ca asa si este. Recunosc ca atunci cand dau pe la ea, nu rezist mai mult de 2 ore, ies de acolo buimaca de atata batranete, suferinta, plictiseala, frustrare ca n-am o bagheta magica cu care s-o ajut sa traiasca mai frumos. Ieri m-a sunat… Am purtat o conversatie ambigua, deoarece este surda tare si nu-i mergea bine aparatul auditiv. Din ce-am inteles a cazut iar si si-a spart capul, are tensiune mare si o chinuie artrita. O sa trec vineri pe la ea… Doamne ce n-as da sa stiu ca eu nu voi ajunge asa de singura, sau macar, ca in cazul in care voi ajunge asa, voi avea pe cineva care sa treaca mai des pe la mine…

O batranete usoara va urez !