A mai cazut o Stea!

Dedicat Mamaiei Stela, care in aceasta dimineata s-a stins din viata…

Cum te impaci cu ciclul vietii? Cum te impaci cu moartea? Cum te impaci cu idea ca cineva apropiat pleaca, pentru eternitate? Cum te impaci cu idea ca n-ai sa-l mai vezi, ca n-ai sa-l mai auzi, ca n-ai sa-i mai simti prezenta nici-cand?

Cum te impaci cu idea ca tot ce ai stiut tu candva intr-un fel, se schimba si cu cat trece timpul peste tine mai mult, cu atat realitatea ta incontestabila galopeaza pe langa tine, intr-un neant necunoscut?

Prima data cand m-am confruntat cu pierderea, a fost cand a murit Tataie. Seara era! Era trist, era neputincios, era nabarbierit, fara chef de a se barbieri, cu chef de-o savarina! “Macar de-i dadeam savarina aia nenorocita”, cu gandul asta am ramas si gandul asta imi marcheaza suferinta cand ma gandesc la el. Dimineata disparuse! Corpul lui era, tare, rece si parca barba ii crescuse peste noapte cat altora-ntr-o saptamana. Fuse si se duse… L-au ingropat intr-o zi friguroasa, tin minte ca am zis cateva cuvinte si n-am plans, decat mai tarziu… si mai plang uneori cand imi aduc aminte ca nu i-am cumparat macar o savarina (suferea de diabet si noi parca nu-i dadeam dulciuri ca sa-l facem nemuritor sau ce?!). Imi vine uneori sa-i strig: “Te bucuri Tataie c-am facut dreptul, cum ai vrut tu?! Te bucuri Tataie, acolo sus ca ai scapat de belele, de certuri, de batranete, de corvoada de a te trezi la 12 noaptea sa schimbi ziua calendarului din bucatarie?!” I-am luat albumul de familie, ala mare, vechi si gros, pe care ne uitam toti trei cand eram mica (Tataie, Mamaie si cu mine…), pe care i-am promis mereu ca n-am sa-l las uitarii cand n-o mai fi, albumul lui de familie… L-am pus pe dulap!

Si asa cum sta mersul lucrurilor, vad ca ma obliga viata sa ma confrunt iar cu  pierderea. Dupa Tataie s-a dus Mamaie! Poate chiar asa, s-a dus dupa el! Mereu aveau o gluma impreuna: “rau cu rau, da mai rau fara de rau!” Poate i-a fost asa de rau fara el, sau lui fara ea, ca a venit s-o ia. 60 de ani au fost impreuna, o viata de om… 89 de ani cred (am cam pierdut sirul spre rusinea mea!) avea Mamaie ieri. A murit de batranete, dar alina asta pe cineva?!

A mai cazut o stea de pe cerul meu. Am s-o tin minte asa cum era ea cand eram eu mica,  in bucataria de la Podul Grant, cu radioul mergand, robotind si zambindu-mi (cu zambetul ala in care-l recunosc pe-al meu), spunand: “Irina, ai carte ai parte!” Asta era vorba ei cea mai de soi 🙂 Eu stateam amuzata pe canapeaua rigida din bucatarie, privind-o si mancand masline uscate cu paine…

Ma duc sa dau jos albumul de pe dulap, albumul n-o sa moara, o sa reinvie si-o sa duca familia mai departe… chiar si cand n-o mai fi ea!

Advertisements

8 thoughts on “A mai cazut o Stea!

  1. Se zice ca valoarea unei persoane se vede si dupa cit i se simte lipsa. Poate acum o s-o ia de la capat pe undeva. Iar tu nu trebuie neaparat sa te impaci chiar acum. O s-o faci oricum mai incolo. Si tot tu duci familia mai departe, poate cu putin ajutor de la un album 🙂

  2. Condoleante, acum am citit, imi pare rau e foarte greu sa te desparti de oameni dragi, oameni pe care esti obisnuita sa-i vezi sau sa-i auzi zi de zi, imi pare rau si Dumnezeu s-o ierte!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s