Bucuria nebunului!

Sufar de o boala grava, va zic! Depinde de catre cine este privita, unii o numesc lipsa de ipocrizie, iar altii o numesc lipsa acuta de diplomatie. Ma tratez, ma tratez cu tacerea, tacerea mea! Ma delectez insa cu propagarea ei si cu simptomatica selectiva, prin scris si prin discutii minunate cu diversi, cunoscuti ori ba.

De cand ma stiu, mi-a fost imposibil sa tac. Am vorbit cand mi s-a zis ceva ne-la locul lui, am vorbit cand i-am auzit vorbind pe altii despre altul, fara habar de ce vorbeau. M-am contrazis cand nu aveau dreptate si m-am opus cu inversurnare conformarii intr-un sistem, atunci cand sistemul putea! Prin adolescenta, mi-am atras printre profesorii liceului, porecla de Robin Hood, apoi in facultate am avut diverse adversitati cu profesori care incercau sa-si faca burtile rotunde, pe spatele nostru, al studentilor, iar de-a-lungul timpului mi-am facut prieteni cu care discut despre orice, ori mi-am atras priviri otravite. Eu iau dreptul la libera exprimare foarte in serios, deasemenea pledand pentru exprimarea celor din jur. Imi doresc sa ma contrazici, imi doresc sa-mi explici, logic, de ce gresesc si cand gresesc. Imi doresc sa ne “liber exprimam” prin cuvinte, sa ne provocam, sa negociem, sa impartasim dar sincer… ce altceva ar duce spre evolutie?!

In timp am invatat sa mai si tac. Am invatat ca nu exista adevaruri absolute, am invatat ca nu poti schimba mentalitati inchistate, indoliate in fata decesului opiniei personale. Unora le e mai bine asa, fantome a ceea ce au fost candva, minti inguste ce s-au oprit din a gandi, din a mesteca informatie. O inghit asa, rece, nerumegata, intr-o continua galopare catre, gol. Am invatat sa-mi dozez filozofeala pentru atunci cand si unde trebuie.

Acasa insa n-am crutat pe nimeni! I-am ametit si i-am imbatat cu amalgamul meu de ganduri, pana cand pot zice sincer, simt ca i-am cucerit. Ma bucur de faptul ca acasa, cu familia restransa, cu parintii, cu socrii, imi pot lasa simptomatica sa zburde in voie, molipsidu-i pe toti. Ii vad pe zi ce trece, mai incurajati sa se deschida, sa iasa la lumina si sa-mi fie alaturi, in calatoria mea catre cunoasterea omului.

Boala mea, o vad, e molipsitoare! Ma bucur sa vad cum se extinde, ca o epidemie de sinceritate, impartasire, bucurie de libertate si de depasire a granitelor propriului personaj. Se extinde dincolo de zidurile noastre si chiar fie ea mascata in momente scurte de nebunie sincer dezlantuita, e tot mai bine decat nimic.

Mai nou o pot raspandi prin mediul informatic, ca un virus de bucurie de a nu fi unic. Caci e trist sa fi unic in gandire, nu-i asa?

Boala mea e ca o iedera verde ce se extinde pretutindeni… Boala mea, o fi bucuria nebunului, dar nebunul din mine e in extaz spiritual!

Advertisements

6 thoughts on “Bucuria nebunului!

    • Da probabil. Dar asta era si idea! Oamenii nu prea se Mai contrazic. Oamenii nu prea Mai discuta despre ceea ce cred. Oamenii in mare sunt ghidati de catre ceea ce li se induce si nu Mai au curajul sa impartaseasca propria gandire.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s