The Machine!

Primul meu job notabil, mai de om serios asa, a fost intr-o multi-nationala (o multi-multi-nationala). N-am cazut pe spate cand am intrat intr-o cladire inalta, construita din beton si geamuri, pavata cu mocheta, dotata cu bucatarii, frigidere, ceaiuri de toate soritimentele si diverse sucuri la discretie. Nu mi-e firea sau poate, avand o copilarie si adolescenta lipsite de griji, nu ma las usor impresionata. Tin minte ca totul mi se parea impersonal si rece. Era ca o vacanta de vara ultra birocratizata. Ce-i drept, era jobul anost uneori si amuzant pe alocuri, erau colegii, toti tineri si entuziasi, si managerii. Oh, managerii… Managerii in multinationala sunt, cum sa va zic (cel putin din punctual meu de vedere), numai lapte si miere. Cred ca toti si-au dorit candva sa practice psihologia sau de ce nu, pedagogia, pentru ca mie mi-au parut mereu cei mai impaciuitori oameni: serviabili, amabili, cu un zambet atarnat pe fata, facand mai tot timpul pe educatoarele, pentru angajatii ce uneori se cearta ca la usa cortului. Nu despre asta vreau sa va vorbesc!

Cel mai mult ma frapase insa faptul ca, existam intr-o birocratie de neconceput. Era la mintea cocosului, ca atunci cand mi se strica vreo unealta tehnologizata, trebuia sa fac cerere “internetica” in India, ca un nene de la IT sa se coboare doua etaje mai jos si sa mi-o rezolve. Amuzant nu?! Mai mult, totul trebuia sa-ti dramuiesti singur. Gen: daca te mutai cu biroul doi pasi mai incolo, iti cablai singur totul la loc (calculator, telefon), iti setai singur tot ce tinea de partea tehnologica (pentru mine un calvar). Nu mai detaliez in continuare ca totul era mega/ultra tehnologizat, procesat si monitorizat de diverse aparate montate in diverse locatii, care, daca ma intrebati la vremea respectiva puteam sa jur ca-ti dau si marimea de la pantofi a fiecarui angajat.

Mergand inainte, am ajuns la business-ul de familie (sau, de prieteni). Birou micut, cu patronii omni-prezenti. Nimic automatizat! Liniste si pace, IT-st la discretie, sucuri in continuare. Spre norocul sau nesansa mea, n-am sa-mi dau seama neam, acolo era o organizare dumnezeiasca (manuala). Totul frumos indosariat, rafturi si raftulete, dosare si dosarele, registre si registrele. Ma dispera enorm ca mai mult timp petreceam organizand decat muncind. Ce-i drept, printre mii de acte, totul era la o aruncatura de bat. Totul fiind atat de indosariat, era aproape imposibil sa pierzi un act sau sa nu-l gasesti in 2 minute.

Intr-o alta ordine de idei, si alta afacere de familie, m-am reprofilat pe alta clientela, unde am dat de debandada completa. In prima saptamana jubilam. Nimic tehnologizat, nimic automatizat, nimic indosariat. Mormane peste mormane, flux de informatie ca la telefonul fara fir, ierarhie bine structurata: doi patroni; un sef (management); un sef mai mic –moi- (middle management); un sub-altern (pretenara mea). Mi-e greu sa-mi explic cum am supravietuit. Ce-i drept, e absolut imposibil sa fi cronometrat in haos, verificat in debandada, dar asta nu inseamna decat ca totul poate fi pus la indoiala.

Filele timpului s-au scurs si am ajuns la job-ul vietii mele: un start-up promitator! Eu eram al doilea om din firma. La propriu, am fost al doilea angajat dupa Directorul General. Mana lui dreapta! Cred ca eram chiar amandoua uneori! Dar era fantastic. Cand ai un start-up in maini, e ca si cum ai creste un copil docil, care se lasa modelat usor, asta pana cand ajunge la varsta adolescentei. La inceput totul e simplu, e nou, e galopant si dinamic. Daca ai niscaiva creier si o persoana care sa te aprecieze, ai toti caii de la caruta in mana. Ai putere de decizie, ierarhia e un non-sens. Fluxul de informatie e frenetic si se transfera cu rapiditatea luminii, la fel se si schimba. Cand ajungi intr-o panta liniara, lucrurile trebuie sa se aseze intr-un fel. Acolo am intervenit eu cu bune intentii. Recunosc ca in frenezia momentului am suflecat manecile de la camasa si-am facut o arhiva de toata frumusetea, m-am straduit sa arhivez chiar si electronic pe cat s-a putut, am inventat formulare, am inventat proceduri, am citit mai tot ce prindeam despre mediul corporatist si cultura organizationala (ca sa vezi). Cand cresti de la 2 angajati la vreo 300 intr-un an, fluxul de informatie devine anevoios, maculatura este absolut necesara… (ca sa vezi 2).

M-am intors in multinationala… Acum o privesc cu alti ochi! Nu cad pe spate in fata usii rotative de la intrare si nici nu ma las vrajita de cele 6 filtre de cafea (unul dintre care continand cafea decofeinizata). Poate datorita varstei, poate datorita lipsei de impresii inutile pe care nu mi le dau.

Totusi, n-am cum sa nu ma las fascinata de birocratie, n-am cum sa nu cad pe spate cand realizez cat de automatizata poate fi ea si n-am cum sa nu constientizez ca fara de aceasta automatizare, intr-un astfel de colos ar fi un haos. Am o anumita amaraciune in privire, cand realizez ca factorul uman este aproape inutil, ca o mana de oameni sunt suficienti pentru a gandi ceea ce o masina (sub numele ei generic), poate pune in aplicare la nivel macro, inlocuind poate sute de mii de minti. N-ai cum sa ramai imun, n-ai cum sa nu te apleci in fata colosului si sa nu scandezi, cand in sinea ta realizezi ca alt fel aceasta globalizare a comertului, a pietei muncii ar fi absolut imposibila.

Ma uimeste uneori cand privesc in urma si-mi dau seama cat de variata este experienta mea, atat pe plan personal cat si pe plan profesional. Imi dau seama cat de multe lucruri se leaga intre ele ca intr-o tesatura de paianjen, ca fiecare experienta in parte a mai cladit ceva, fara de care n-as fi ajuns sa inteleg mai nimic. N-am cum sa nu ma intreb cat de multe mai sunt inca ascunse si nedescoperite. Fara lipsa de modestie, ma incanta sansa vietii de-a avea oportunitatea sa palpez atat de multe aspecte si laturi ale ei. Ma iei de colo si ma pui dincolo si ma adaptez, de la o tara la alta, de la o limba la alta, de la o casa la alta…

Ma simt uneori ca un trubadur. M-am adaptat cu “masina”, singurul lucru cu care n-am sa ma adaptez nicicand pe deplin (poate din alegere, poate din destin), este insasi natura umana.

Advertisements

4 thoughts on “The Machine!

  1. “Cuget, deci exist!”….simplu fapt ce despici acum firul in 4 privind automatizarea si birocratia, dovedeste ca nu te-ai pierdut in jungla tehnologiei, ci doar te-ai adaptat….ca orice fiinta inteligenta…Si cum se spune ca fiecare experienta te invata ceva…se vede treaba ca ai acumulat ceva!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s