“THINK OUT OF THE BOX!”

Luand pranzul cu Andrei in bucatarie, priveam amandoi catre panoul expozitional cu lucrarile de la gradinita, pe care le schimbam periodic. N-am cum sa nu observ ca sunt foarte diferite de cele de acasa. Sa zicem ca sunt mai… precise. Il intreb: “La gradinita pictezi singur?” El: “Nu! Ma ajuta cineva.” Eu: “De ce?” El: “Pentru ca nu pot singur!” Ii zambesc si-i zic: “Dar Andrei, acasa pictezi mereu singur si chiar pictezi foarte frumos!” Se uita uimit la mine si intreaba: “Da?!” Ii raspund: “Da! Pictezi foarte frumos!” Imi zambeste cu-n zambet larg si pare foarte multumit.

Imi amintesc ca o discutie asemanatoare am mai avut chiar in holul gradinitiei, probabil acum ceva luni, cand el ma astepta entuziasmat sa-mi arate ce pictase in ziua respectiva. Dupa ce l-am asigurat ca-mi place foarte mult, cu o fata trista mi-a zis: “Am depasit putin liniile!” Mai ca statea sa planga. Primul lucru care mi-a venit in minte a fost: “Stai linistit, eu la serviciu depasesc liniile mereu.”

Fac o analogie intre cele doua evenimente si n-am cum sa nu ma gandesc la cat de bizara este lumea in care traim: la gradinita trebuie sa coloram intocmai precum modelul alaturat si doamne feri’ sa depasim liniile; in scoala generala suntem torturati sa facem bastonase si liniute perfecte ca alt-fel vai de capul nostru cand luam 7 la caligrafie (cazul meu!); incepand de cand te pregatesti pentru liceu si pana termini, dai teze peste teze, examene peste examene, suntem incurajati sa tocim, sa invatam siruri de cuvinte pe de rost; apoi, daca ai sansa sa ajungi la vreo universitate prestigioasa prin afara, sau daca ai niscaiva curiozitate si incepi sa studiezi singur niste chestii mai serioase, descoperi minunata expresie “Think out of the box!” (Gandeste in afara cutiei- aka- da-ti frau liber imaginatiei, nu te lasa prada conventionalului!) Si da, majoritatea oamenilor care au cladit imperii pe cont/intelect/efort propriu, au fost oameni care gandeau sau gandesc intradevar “out of the box”.

Deci, cat de bizar poate fi faptul ca de mic esti programat sa te incadrezi in niste norme/standarde/tipare, mai cu frumosul, mai cu de-a sila, mai cu rusinea, mai cu presiunea sociala, ca dupa ce vei fi  fost complet programat si modelat, sa realizezi ca defapt trebuie sa fi creativ, inovativ, sa aduci un plus de noutate sistemului care s-a chinuit din rasputeri sa-ti creeze un handicap al viziunii proprii?!

Ca sa termin in nota parinteasca cu care am inceput, realizez ca odrasla mea va trebui sa se incadreze oarecum in sistem. N-am cum sa schimb gradinita, n-am cum sa schimb mentalitati pe care eu le privesc ca fiind inguste, n-am cum sa schimb sistemul de invatamant! Sper sa am motivatia, timpul si intelepciunea necesare, caci va fi un drum lung, sa-mi pot ghida minunea sa ocoleasca sistemul, sa fie oarecum deasupra lui. Cred cu ardoare, ca inainte de a ne invata copiii sa nu depaseasca liniile sau sa faca bastonase perfecte, ar trebui sa-i invatatm sa gandeasca, sa puna la indoiala si sa cerceteze, sa fie curiosi si pasionati, mai degraba decat terorizati si robotizati!