Manifest impotriva Campaniei Anti Cersetorie!

Panourile astea publicitare ma ucid usor, usor, cam de un an incoace! Habar n-am cine a initiat Campania asta si cu ce scop real, dar nu ma mai pot abtine. Deci, ma ridic in picioare si MANIFEST (pasnic, prin scris)!

Cersetoria este… pentru unii, tind sa cred, un JOB, un stil de viata, o resemnare… Insa, mai tind sa cred ca pentru altii este, singura modalitate de supravietuire (singura modalitate cunoscuta, singura modalitate posibila…)

Hai sa va zic ce cred eu:

In afara faptului ca in opinia mea, Campania asta a fost facuta ca sa mai ingroase profitul vreunei imprimerii a vreunui bashtan, asa, pe timp de criza, a mai fost facuta: 1. Ca sa se vada ca se face CEVA!; 2. Ca sa linisteasca constiinta publica (ultima ei farama!).

Prima data cand am fost nevoita sa fac fata fenomenului cersetoriei, era pe cand aveam vreo 20 de ani. Veneam dintr-un loc unde nu mai vazusem asa ceva (pe bune, exista si locuri deastea!). Am plans vreo doua zile dupa ce m-am plimbat cateva ore printre cersetorii Bucurestiului. Recunosc jenata, ca mi-am dat totii banii de buzunar cersetorilor, in acele cateva ore. Si acum dau, dar mai cu cap.

In 11 ani am invatat sa-i partajez, sa-i cern, sa stiu cat, cand si cui sa dau! Spunet-i sindromul “Ma cred Dumnezeu!”, dar eu consider ca in anumite situatii cersetoria este temeinic justificata, iar Campania asta ma calca pe nervi.

Hai sa partajam cersetoria:

  1. Categoria “in putere”: nu dau, ca n-am de ce! Sa se duca la munca (ma rog, in cazul in care, au unde)! Le dau tigari, pentru simplul motiv ca stiu sevrajul unui viciu.
  2. Categoria “copiii”: ia faceti un exercitiu de imaginatie, asa cum am facut eu cu Gladiatorul meu. El ma mustra ca ii invat lenesi, ca se vor obisnui sa cerseasca, ca vor creste mari si nu vor avea nicio remuscare cand imi vor da in cap pentru 3 lei. Poate da, poate nu… Insa in exercitiul asta de imaginatie, imaginati-va ca voi cresteti pe strazi, de la vreo 2 anisori, ca lumea trece nepasatoare pe langa nevoile voastre pertinente, ca n-aveti parte de dragoste paterna, sau poate chiar materna. Cresteti la limita societatii, in mizeria rusinii, la mila nepasarii. Cata frustrare ati putea aduna?! Eu as aduna cam atat, cat sa va dau in cap atunci cand cresc! Le dau mereu copiilor, un ban, un biscuite, o raza de speranta ca mai exista cineva care se sinchiseste, cineva caruia ii pasa, cineva care-i priveste, cineva care poate ii scuteste cu-n ban, de bataia cu care s-ar pricopsi seara acasa, daca ar ajunge cu mana goala.
  3. Categoria “batranii”: off, batranii, batranilor le-as da oricand, oriunde… Stiti zicala aia “Speranta moare ultima!”? Speranta ne tine pe noi toti, ne motiveaza. Dar, oare cata speranta mai exista intr-un graunte de om batran ajuns pe strada?! Nu conteaza motivul, nu conteaza greselile trecutului, speranta nu-si mai are casa intr-un suflet chinuit de batranete…

Data viitoare cand vedeti un cersetor, nu mai inchideti ochii! Nu priviti in directia opusa! Deschideti ochii si realizati ca ei sunt victimele societatii in care traim, pe care o cultivam, pe care o acceptam!

Pana nu vor avea toti copiii o privire roz si toti batranii asternuturi curate, cersetoria va fi mereu justificata!