Nuante si Subtilitati!

There are those who give little of the much which they have – and they give it for recognition and their hidden desire makes their gifts unwholesome.”- traducere libera: “Sunt cei ce dau putin din multitudinea pe care o au –ei dau pentru recunoastere iar dorinta lor ascunsa face ca darurile lor sa fie lipsite de sens.” Khalil Gibran, The Prophet

De ceva vreme ma gandesc la diferenta dintre urmatoarele 3 cuvinte si insemnatatea lor reala: generozitate; compasiune si altruism. Tindem de multe ori sa credem ca Altruismul este motorul sau generatorul Generozitatii si al Compasiunii. Dar este oare chiar asa?

Tin minte ca prin facultate incepusem sa citesc operele lui Khalil Gibran si tin minte ca m-a marcat foarte mult ceva ce scrisese despre “A Da”, eu interpretand “A Da”, cu sensul Altruismului. Tin minte ca formele altruismului exprimate de Gibran erau numeroase: de la dorinta de a fi admirat pentru altruism/generozitate pana la dorinta de a fi satisfacut cu tine insati pentru ca dai. Si pana la urma defapt, concluzia mea a fost ca nici un act altruistic nu se face dezinteresat. Fie ca interesul este constientizat sau nu, el exista undeva in stare latenta. Fie ca dai de ochii lumii, pentru intregirea unei imagini idilice pe care ti-ai creat-o, sau doresti sa ti-o creezi, fie ca dai pentru ca simti nevoia sa imparti cu altii ceea ce ai tu si sa fi impacat cu tine c-ai ajutat, interesul exista, iar el cu siguranta este unul personal.

Plecand de la idea descrisa mai sus, m-am aventurat sa gasesc etimologia celor 3 cuvinte, pentru a-mi confirma cateva teorii bizare, care, trebuie sa recunosc, habar nu am de ce ma obsedeaza:

Altruism– Termenul “Altruism” a prins contur la inceputul secolului al IXX-lea incepand cu sociologul si filozoful Auguste Comte, si a creat un interes major indeosebi in randul psihologilor (psihologia evolutionista). Ca si descriere simpla, am putea spune, ca altruismul este interesul unui individ manifestat asupra bunastarii sau lipsei de bunastare, a altor indivizi si intreprinderea de actiuni pentru a-i ajuta. Deci, trag conculzia ca Altruismul este pana la urma o manifestare: te intereseaza bunastarea altora si intreprinzi actiuni  pentru a ajuta; deci cu siguranta este un efect secundar. Dar a ce?!

Compasiune– Etimologia Compasiunii, este din Latina, insemnand co-suferinta. Cu o mai mare implicare decat simpla empatie, compasiunea naste dorinta de a alina sau curma suferinta altora. Este deseori considerat ca sta la baza manifestarii sociale a Altruismului.

Generozitate– Generozitatea este obiceiul de a da ceva fara a astepta altceva la schimb (cica). De obicei este asociata cu Caritatea si este vazuta ca o virtute.

Recent am asistat la descrierea cuiva, despre altcineva, cum ca ar fi o persoana generoasa. Mie cel putin mi s-a parut mai degraba o persoana ce suferea de grandomanie (eu fiind mai dura, recunosc). De la tarasenia asta, mi-am adus aminte de Khalil Gibran si despre cum descria el “A Da”. Mi-a picat (iar) fisa si-am dedus ca-i chiar asa cum zicea.

De multe ori confundam sentimente, confundam actiunile altora cu alte actiuni, interpretam orbeste prin prisma unor deductii induse din fasa. Nu tot ce pare a fi ceva, asa si este; nu tot ce credem e real…

Despre nuante si subtilitati (zambesc), despre nuante si subtilitati va scriu.

Despre oameni frumosi…

Cand te-ntalnesti cu ei, n-ai idee. Uneori poate nici nu-ti surad. Uneori poate-s chiar deplasati si nu par deloc fantastici. Uneori par fazi, plictisiti, obositi… Uneori nici nu-i observi.

Ce pot sa va zic cu siguranta, e ca uneori par intr-un fel sau altul indezirabil, pentru ca-s reali, sunt sinceri, sunt intregi. N-au masti si n-au impresii. N-au ceas, sau ora sau tarif.

Sunt pur si simplu asa cum se scoala de dimineata: cu fata la perna ori ba.

Fericirea nu este Egoista! Noi suntem!

Motto: Nu-ti poti cladi fericirea pe nefericirea altora. Ea va fi mereu umbrita de nefericirea lor.

Pentru ca am citit recent o poveste de viata, despre o redescoperire personala si fericirea de-a trai asa cum vrei, pentru ca este pentru a unspea mia oara cand citesc asa ceva, pentru ca in obsesia mea de-a cerceta si a intelege natura umana observ o moda, sa-i zicem, de a te da exemplu personal de implinire, fericire, jubilare spirituala daca vreti, atinsa prin eliberarea din ghearele cotidianului, prin ignorarea traiului traditional, in fine, printr-o conduita individualista, m-am gandit sa fac pe isteata si sa scriu despre nimic mai mult, nimic mai putin decat Fericire.

Sa incep cu inceputul: eu cred cu ardoare ca fericirea nu este rotunda. N-ai cum sa traiesti intr-o stare continua de fericire. Fericirea e un cumul de momente. Cu cat mai multe momente favorabile cu atat mai multa fericire, dar per genere, n-ai cum sa fi 24/7/365 fericit. Asta mai ales datorita faptului ca lucrurile/trairile care-ti dicteaza fericirea sau nefericirea nu sunt mereu aceleasi si nici macar constante de la un individ la altul. Fericirea este azi si maine nu-i, pentru ca pana la urma fericirea nu este nimic mai mult decat o stare de bine generala, dictata de vreme, de soare, de cum iti sta parul dimineata, de vrute si nevrute.

Traim insa intr-o lume in continua miscare, in care fluxul de informatie este ametior iar expunerea e imensa. Expunerea personala, etalarea e la ordinea zilei. Parca am fi afise pe niste pereti imensi, care mai de care mai colorate, mai in relief. Si in ardoarea de-a te etala mai bine si mai frumos, ca de, vanitatea e mare, primesti la randu-ti un flux de informatie ametitor, din etalarile altora. Parca nimic nu-i suficient, mereu e o competitie continua, si-o alerta generala de-a te etala mai bun, mai fumos si bineinteles mai Fericit.

Fericirea ca sa zic asa, a devenit cea mai recenta gaselnita. Iar tu, omul, esti responsabil s-o gasesti, s-o cultivi, s-o venerezi cu orice fel de pret, ca s-o etalezi. Si ca veni vorba de preturi, bineinteles Fericirea are si ea pretul ei. Tocmai de aceea, se fac sacrificii pentru fericire. Si daca-i sa te uiti mai bine si-ai sa privesti cu atentie, ai sa observi ca-n fiecare poveste de fericire exista un sacrificiu! Sau oare, un sacrificat?!

S-a oprit cineva sa se intrebe vreodata daca Fericitul a sacrificat ceva sau oare, o fi sacrificat pe cineva pentru propria-i fericire?! Ia priviti mai atent!

Sa faci ce vrei tu, sa fii fericit! E aproape un cult in ziua de azi, o poveste de viata. O poveste motivationala. Sa ai curajul, chiar zic unii, sa faci ce vrei ca sa fi fericit.; sa ai puterea sa pleci pentru ca nu-ti mai place; sa ai tupeul sa spui pentru ca nu mai vrei…

Dar ce s-a intamplat cu curajul de-a face uneori ce nu vrei, pentru ca altii sa fie fericiti; cu puterea de a ramane pentru a nu-i lasa pe altii in urma?!

Sa fi fericit scarificand pe altii e destul de simplu, nu-i vorba de curaj, nici de putere, e un simplu egoism. Fericirea insa nu-i egoista. Ce-ar fi sa sacrificam bucati din noi pentru fericirea altora; sa fim fericiti fericindu-i pe altii? Nu-i usor 🙂 tocmai de aceea cred ca fericirea nu-i rotunda.

Fericirea e un cal innaripat care se scalda intr-o fantana arteziana in bataia soareleui; Fericirea e un zambet naiv; Fericirea e un buchetul de flori de pe blatul din bucatarie; Fericirea e zambetul matur si obosit care si-a implinit o dorinta; Fericirea e in iarba, in mare, in scoici, in priviri patimase, in noxele amurgului Bucurestean, in roua diminetii cand te plimbi in picioarele goale prin iarba, in cafeaua proaspat rajnita, in cea mai recenta carte citita.

Fericirea e la o aruncatura de bat, nu pe rugul sacrificiilor moderne.

Da-mi Doamne ganduri simple si curate!

Pe parcursul ultimei luni, luna florilor, m-am abtinut sa scriu.

Dac-as fi scris ar fi iesit din mine flacari si ganduri otravite. Ma gaseam adesea in miez de noapte, impletind in gandul neodihnit tot soiul de cuvinte otravite. Fraza care m-a bantuit pe tot parcursul ultimei luni a fost: “As rupe natia asta pe genunchi!

Intr-un calvar de oboseala cronica si stres continuu, e aproape imposibil sa-ti mentii creativitatea. Sau, in cazul meu, creativitatea aluneca pe pantele frustrarii, rautatii, furiei, revoltei!

Si mi-am pus adesea intrebarea: “Vrei oare cu adevarat sa fi frustrata, rea, furioasa si revoltata non-stop?!” Vreau oare sa scriu randuri otravite si improscate cu noroiul lipsei de naivitate? Vreau oare sa cladesc pe un suflet curat si vesel, un imperiu de remuscare si frustrare de femeie in pragul varstei mijlocii? NU! Tot ce vreau e sa raman o visatore, sa visez iar in culori de vara, sa-mi cresc copilul sa gandeasca cu mintea libera si sufletul deschis.

Asa ca singura rugaciune pe care o am catre Dumnezeu, este: “Da-mi Doamne ganduri simple si curate!” Ne-am putea oare dori ceva mai mult de atat?!