Motto: Nu-ti poti cladi fericirea pe nefericirea altora. Ea va fi mereu umbrita de nefericirea lor.
Pentru ca am citit recent o poveste de viata, despre o redescoperire personala si fericirea de-a trai asa cum vrei, pentru ca este pentru a unspea mia oara cand citesc asa ceva, pentru ca in obsesia mea de-a cerceta si a intelege natura umana observ o moda, sa-i zicem, de a te da exemplu personal de implinire, fericire, jubilare spirituala daca vreti, atinsa prin eliberarea din ghearele cotidianului, prin ignorarea traiului traditional, in fine, printr-o conduita individualista, m-am gandit sa fac pe isteata si sa scriu despre nimic mai mult, nimic mai putin decat Fericire.
Sa incep cu inceputul: eu cred cu ardoare ca fericirea nu este rotunda. N-ai cum sa traiesti intr-o stare continua de fericire. Fericirea e un cumul de momente. Cu cat mai multe momente favorabile cu atat mai multa fericire, dar per genere, n-ai cum sa fi 24/7/365 fericit. Asta mai ales datorita faptului ca lucrurile/trairile care-ti dicteaza fericirea sau nefericirea nu sunt mereu aceleasi si nici macar constante de la un individ la altul. Fericirea este azi si maine nu-i, pentru ca pana la urma fericirea nu este nimic mai mult decat o stare de bine generala, dictata de vreme, de soare, de cum iti sta parul dimineata, de vrute si nevrute.
Traim insa intr-o lume in continua miscare, in care fluxul de informatie este ametior iar expunerea e imensa. Expunerea personala, etalarea e la ordinea zilei. Parca am fi afise pe niste pereti imensi, care mai de care mai colorate, mai in relief. Si in ardoarea de-a te etala mai bine si mai frumos, ca de, vanitatea e mare, primesti la randu-ti un flux de informatie ametitor, din etalarile altora. Parca nimic nu-i suficient, mereu e o competitie continua, si-o alerta generala de-a te etala mai bun, mai fumos si bineinteles mai Fericit.
Fericirea ca sa zic asa, a devenit cea mai recenta gaselnita. Iar tu, omul, esti responsabil s-o gasesti, s-o cultivi, s-o venerezi cu orice fel de pret, ca s-o etalezi. Si ca veni vorba de preturi, bineinteles Fericirea are si ea pretul ei. Tocmai de aceea, se fac sacrificii pentru fericire. Si daca-i sa te uiti mai bine si-ai sa privesti cu atentie, ai sa observi ca-n fiecare poveste de fericire exista un sacrificiu! Sau oare, un sacrificat?!
S-a oprit cineva sa se intrebe vreodata daca Fericitul a sacrificat ceva sau oare, o fi sacrificat pe cineva pentru propria-i fericire?! Ia priviti mai atent!
Sa faci ce vrei tu, sa fii fericit! E aproape un cult in ziua de azi, o poveste de viata. O poveste motivationala. Sa ai curajul, chiar zic unii, sa faci ce vrei ca sa fi fericit.; sa ai puterea sa pleci pentru ca nu-ti mai place; sa ai tupeul sa spui pentru ca nu mai vrei…
Dar ce s-a intamplat cu curajul de-a face uneori ce nu vrei, pentru ca altii sa fie fericiti; cu puterea de a ramane pentru a nu-i lasa pe altii in urma?!
Sa fi fericit scarificand pe altii e destul de simplu, nu-i vorba de curaj, nici de putere, e un simplu egoism. Fericirea insa nu-i egoista. Ce-ar fi sa sacrificam bucati din noi pentru fericirea altora; sa fim fericiti fericindu-i pe altii? Nu-i usor 🙂 tocmai de aceea cred ca fericirea nu-i rotunda.
Fericirea e un cal innaripat care se scalda intr-o fantana arteziana in bataia soareleui; Fericirea e un zambet naiv; Fericirea e un buchetul de flori de pe blatul din bucatarie; Fericirea e zambetul matur si obosit care si-a implinit o dorinta; Fericirea e in iarba, in mare, in scoici, in priviri patimase, in noxele amurgului Bucurestean, in roua diminetii cand te plimbi in picioarele goale prin iarba, in cafeaua proaspat rajnita, in cea mai recenta carte citita.
Fericirea e la o aruncatura de bat, nu pe rugul sacrificiilor moderne.
VisatoareDeBucuresti 
ma bucur ca ti-a revenit inspiratia 🙂
Multumesc 🙂 ma bucur ca te bucuri 🙂
Fericiți ăi săraci cu duhu’!
Fericiti sa fim toti, dar frumos!
Si uite ca vin eu si spun ca nu exista asa ceva in realitate.
Adeca fericirea. Si prin complementaritate, nefericirea. Sau mai bine zis nu existau pina sa le inventam noi. Pentru ca orice intimplare (reala de data asta) are doua interpretari. Si fiecare o alege pe cea care i se potriveste mai bine. Si dau un exemplu, ultimul la care am asistat de curind. Vine inundatia. Cu apa pina la glezne, toate plutesc prin casa, samd. Cam nasol. Si in secunda urmatoare sar cei din jur, se organizeaza, aduna tot si le pun la soare, sapa canale de deversare, ridica baraje din saci cu nisip, iar la urma fac si curatenie. Si trece evenimentul aproape fara urmari, dupa care unul ar putea sa gindeasca “Bah ce inundatie am avut – citeva zile am fost terminat” iar altul “La inundatia trecuta mi-am facut mai mult de 50 de prieteni noi”.
Asa ca sa ajuti pe cineva cind e necesar e una… sa incerci sa-l faci fericit e cu totul alta. Mai intii ar trebui intrebat daca vrea. Sau daca e capabil sa fie fericit. Si daca cineva e fericit prin nefericirea altuia, mie-mi ridica niste semne de intrebare. Stiu ca exista meseria (sau menirea) de salvator de victime profesioniste. Dar fericirea n-are nici o treaba aici.
Asa ca intrebati pe cineva de cit de (ne)multumit de viata lui este si o sa va faceti o parere despre cit e de evoluat.
Si pentru cine cauta fericirea p-afara (chiar si la o aruncatura de bat) exista riscul sa n-apara. Sau sa apara si sa n-o distingi.
Cred c-am fost neclara. Oricum nici eu nu am inteles mare lucru din ce ai scris tu 🙂
Nu nefericirea altora ii face pe unii nefericiti, ci pur si simplu in actiunile lor intreprine pentru a fi fericiti, ignora complet nefericirea pe care o creeaza altora.
Cam asta era …
Fericirea ca si alte lucruri este relativa si depinde de individ. Fiecare cu capacitatea lui de a percepe fericirea.
Am spus eu contrar?