Vrei sa te mariti cu mine?

De vreo doua luni incoace, se izbesc de mine tot felul de discutii despre cereri in casatorie, care mai de care. De exemplu: “Cutareasca l-a cerut pe cutarescu, auzi la ea, sa ceara un barbat in casatorie!” Altii discuta despre modalitati de cerere in casatorie, altii despre cum asteapta cereri in casatorie; despre momente oportune de a cere in casatorie, ba chiar am auzit un tip care vrea el sa fie cerut in casatorie.

Incerc sa ma mentin indiferenta si sa ma aventurez cat mai putin in exprimarea opiniei personale. Poate ca nu vreau sa ma angrenez, poate ca nu am chef sa combat, poate ca sincer sunt discutii care uneori ma lasa rece. Gura lumii spune multe. Insa, ce nu inteleg, maritata de 6 ani, este cum e treaba asta cu cerutul in casatorie.

Ipotetic sa spunem ca as fi fost ceruta, de ce as fi fost surprinsa? Real vorbind daca am ajuns in acel punct in care partenerul m-ar fi cerut, se presupune (sau asa presupun eu), ca am fi avut un grad de intimidate si prietenie atat de profund, incat n-as fi fost surprinsa. Mai presupun si ca, mi s-ar fi parut ceva complet fortat si deplasat de contextul realitatii noastre ca si cuplu care, ajuns intr-un asemenea grad de intimitate, nu ar fi avut nevoie de astfel de momente atat de diplomate/regizate si ritualice. Un cuplu ajuns acolo, in momentul in care se simte atat de unit incat si-ar dori sa-si petreaca viata impreuna, presupun (tot eu) ca au discutat de nenumarate ori deja despre: cati copii vor, cum o sa arate casa lor, cum isi inchipiuie nunta ideala, cum vad viata la batranete, cu mult inainte sa apara aceasta cerere in casatorie, care din punctul meu de vedere e doar o chestiune de conformare sociala.

Din orice punct de vedere as privi-o, tot nu inteleg. S-o luam logic:

  1. Din punct de vedere al emanciparii femeilor sau al egalitatii dintre sexe- nu inteleg de ce in opinia publica e ceva ciudat ca, cutareasca l-a cerut pe cutarescul. Avand in vedere ca partenerii sunt egali in fata legii, cat si din punct de vedere social (ceea ce tindem sa credem nu?), nu vad de ce ar fi atat de aiuristic ca o femeie sa ceara un barbat de sot.
  2. Din punct de vedere practic- nu vad de ce o femeie ar trebui sa depinda de dorinta lui de a se casatori, de ce trebuie sa astepte ea, pana  cand isi ia el inima in dinti, sau un bonus gras (evident pentru cumpararea unui inel frumusel), sau chiar sa astepte ea ca el sa-si dea seama ca ea isi doreste sa se marite. De ce n-ar hotara ea momentul pentru a-i spune frumosului Adonis ca-si doreste casa, masa, plozi si tot tacamul?! De ce nu si-ar lua destinul in maini, decat sa astept Adonisul s-o lase eventual cu ochii-n soare si cu sapte riduri pe frunte?!
  3. Din punct de vedere estetic- Daca tot am adus vorba de inel, nu inteleg cum eu ca femeie as putea sa port o viata de om, un inel ales de un el. Sunt rari acei “ei” care ar sti sa aleaga un inel purtabil, dapai sa-l mai porti si toata viata…

Deci, asadar si prin urmare, m-am racorit, mi-am exprimat opinia liber, numai pentru cei ce vor sa citeasca.

Cred cu ardoare ca doi oameni care se iubesc si care au o relatie atat de profunda incat sa faca o casnicie sa mearga, asa vreo 60 de ani, n-au nevoie de ritualuri, n-au nevoie de cereri (fie ele din orice parte a cuplului) si mai mult, cred ca este de la sine inteles, atunci cand se privesc in ochi, ca-si doresc eternitatea impreuna. Cel putin asa a fost pentru noi!

Advertisements

5 thoughts on “Vrei sa te mariti cu mine?

  1. 1. Opinia publica (sau masele, cum se mai zice) e mai in urma. Si din restu mai emancipati, putini au curajul sa se exprime public, si mai putini sa si faca ceva. D-aia evoluam asa incet.
    2. Nu e practic, e emotional. Majoritatea femeilor cam asa sint. Adeca ceva de genul “surprinde-ma placut”.
    3. Capitolu cu inelele ma cam depaseste…:)
    Daca ma gindesc, ar fi chiar modern sa spuna ceva de genu:
    ” – Te mariti cu mine?
    – Da!
    – Ok, luni la prima ora te astept la primarie, pina atunci sa-ti iei inel.”

  2. Curg articolele astea ale tale si lovesc la fix puncte de rezonanta la mine. Mi-esti draga si te-admir si ca sa marturisesc pana la capat, ‘fur meserie’ din cand in cand si-ncerc sa ma bucur de lucrurile marunte asa frumos cum o faci tu.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s