Un an de terapie prin scris!

Pe 31 Iulie 2012, a aparut prima postare pe visatoaredebucuresti.wordpress.com! A trecut un an, un an si un pic. Pe 31 Iulie 2013, n-am avut cum sa nu-mi rezerv cateva minute si sa nu ma gandesc la faptul ca de un an de zile scriu public. Mi-am facut o mica recenzie, mi-am citit prima postare, am recitit unele ditre postarile mele preferate si am incercat sa-mi dau seama ce s-a schimbat intr-un an de zile de terapie prin scris.

Daca exista, si bat la pariu ca exista, oameni care s-au simtit la un moment dat la capatul puterilor, al rabdarii si al tolerantei si si-au vazut viitorul in sedinte lungi pe canapele de piele in cabinete sumbre de psihologi, acelor oameni le recomand macar un an de terapie prin scris.

Scrisul este din punctul meu de vedere, cea mai pacifista forma de eliberare, cea mai simpla modalitate de a-ti da seama singur ce gandesti cu adevarat. Atunci cand te asezi sa scri, fie c-o faci pe-o coala de hartie, sau in fata unui monitor, o vei face cursiv, o vei face din toata inima si nu te vei opri pana ce ultimul gand nu se va fi revarsat din tine. Cand vei reciti ce ai scris, iti va fi mult mai simplu sa intelegi cursul propriei gandiri.

Intr-un an de terapie prin scris mi-am expus aici multe dileme existentiale. La inceput ceva mai abundent, pe parcurs din ce in ce mai lejere, mai putine… Intr-un an de terapie prin scris multe s-au rezolvat. Au incetat sa existe? Nu vor inceta probabil niciodata pe deplin. Ar fi imposibil, absurd, ba chiar trist. N-am cum sa nu-mi pun periodic intrebarea: Cum am ajuns sa traiesc intr-o lume in care, la terasa din colt unde pranzim uneori, sa stea la cersit batranica cu cei mai blanzi si albastrii ochi pe care i-am vazut vreodata?! N-am sa incetez probabil nici sa ma intreb: De ce nu mai reparam lucruri stricate ca altadata?! Nici: De ce aud constant ametitoarele cuvinte: “Nu am timp!” spuse mai ales copiilor. Cu siguranta nu toate dilemele se rezolva, unele lucruri inca ma mai revolta, dar mare parte dintre ele s-au rezolvat. Cel putin, in capul meu.

Daca acum un an am pornit la drum usor deznadajduita, dar cu o vaga urma de speranta, am ajuns acum aici, cu inima plina de speranta si doar o vaga urma de deznadejde. Si asta preieteni, e o cale lunga pentru un om inarmat doar cu un condei.

Au existat multi cititori, au existat si cativa constanti, iar lor le multumesc, pentru ca daca n-ar fi existat acest public restrans, gandurile mele ar fi fost fara de adresa, simple ganduri de vistaoare fara vis. Au existat oameni care m-au incurajat, au existat oameni care au inteles! Au existat oameni care au pus la indoiala, au existat si cativa care au intrebat de ce ar scrie cineva fara sa fie retribuit sau gratificat! Retributia si gratificarea pot insa exista in multe feluri si ele au existat pentru mine pe deplin, intr-un simplu an de terapie prin scris!

Ce visez in continuare? Mai tot ce am visat si pana acum: ca poate exista a lume mai buna, ca poti trai frumos chiar daca unele lucruri nu-s in ton cu frumusetea pe care o cauti tu, ca poate exista in mine o peroana mai buna, ca pana la urma calea pacii interioare nu ti-o poate arata nimeni, trebuie sa o gasesti singur, prin perseverenta si tenacitate. Ce urmeaza? Urmeaza un an in care ma voi stradui sa lucrez la capitolul rabdare si toleranta (doua lucruri ce mi-au lipsit mare parte din viata) si incepand sa le cultiv usor, mi-am dat seama ca pana la urma nimic nu este imposibil.

Ceea ce nu te omoara, te face mai puternic!

Advertisements

2 thoughts on “Un an de terapie prin scris!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s