Parinte

Parinte :)! Probabil cuvantul cu care ma identific cel mai tare. Cuvantul care ma face sa zambesc atunci cand imi amintesc ca sunt parinte. Atunci cand am o zi nasoala, cand mi se ineaca toate corabiile, cand simt ca nu mai respir si ca iar ma las prinsa in agitatia ce ma inconjoara, e suficient sa intru in casa, sa vad o fata zambareata care alearga spre mine si care ma amuza intrebandu-ma zilnic: “Ce mi-ai adus?” O mica persoana care, am inteles, s-ar bucura de i-as aduce si o bucatica de hartie, pentru simplul fapt ca i-am adus-o eu, ca m-am gandit sa i-o aduc, ca n-am mai adus nimic altceva pentru nimeni.

Cand ma scufund in viata de zi cu zi si uit ca este doar cursul vietii, cand aleg sa ma complac in nefericirile mele minore, e suficient sa privesc alaturi, cea mai pufoasa fiinta, care doarme linistita langa mine, care zambeste atunci cand o mangai in somn, care imi spune “Multumesc” atunci cand ii spun “Te iubesc!”.

Atunci cand simt ca necazul lumii ma apasa, si cresc in mine frustrari sadite de neputiinta de a scimba ceva, este suficient sa rememorez 4 ani de simbioza cu sufletul meu pereche, sa-i privesc licarirea din ochi si sa stiu ca este neschimbata de cand ne-am privit prima oara, sa-i adulmec mirosul si sa-i aud glasul atunci cand ma testeaza si-mi intinde rabdarea la maxim, pentru a ma simti implinita pentru ca o face.

Parinte inseamna mult mai mult decat a hrani si a adaposti o fiinta. Parinte inseamna mult mai mult decat a iubi. Parinte inseamna a privi, a observa, a sadi dorinta cunoasterii, a da curaj, a motiva, a obloji si de ce nu, a fi omniprezent, a renunta cu bucurie la o parte din tine pentru a fericii alta.

Valentina!

De la o anumita varsta, atunci cand cotrobai prin sertarele vietii, rar ti-e dat sa mai gasesti ceva spectaculos. In general mai tot ce ti-e dat sa intalnesti, e gata prafuit, uzat, invechit, demodat si imbacsit de starea in care se afla.

Si da, te obisnuiesti! N-ai incotro. Te izolezi, te retragi, te resemnezi. Iti pui ce-i al tau deoparte si restul, voia Domnului. Daca ai avut norocul sa ai ce pune deoparte, te fericesti in interior ca ai reusit sa numeri pe degete ce-i mai important in viata si sa te bucuri de ele in linistea ta, in cuibul tau, in gradina ta sufleteasca. Deci clar, nu te mai astepti la lucruri spectaculoase! Te-ai imunizat si faci fata sertarelor ravasite, prin care vrei nu vrei, mai cotrobai.

Si totusi, la un moment dat, ceva pare sa sclipeasca! Sclipiri timide, nimic exagerat. Asemanator sclipirii diamantelor rare sub o picatura de roua. E o sclipire multicolora si proaspata. Nu-ti ia ochii si nu-ti cere plata la schimb.

Te intrebi daca mai este posibil sa gasesti ceva rar. Si iata ca te uiti mai bine, analizezi din umbra, cercetezi cu atentie si-ti dai seama ca inca mai exista lucruri pierdute, cum sunt: corectitudinea, constiinciozitatea, implinirea lucrului bine facut, sinceritatea care nu jigneste, nu supara, nu loveste, nu frustreaza, privirea care accepta, intelege, aproba, admira si are rabdare.

Inca mai exista! Tresalti si jubilezi! Nu traim intr-o lume pierduta!

Mai exista speranta, mai exista onoare, mai exista prietenie, mai exista sentimente. Tresalti si jubilezi! Inca le mai merti!