Acvariul

Uita-te-n-stanga! Hai uita-te! Acum, uita-te-n-dreapta! La fel, nu?

Hai fii corect si zi-mi ce vezi? Vezi pereti? De sticla, beton, regips, dar vezi pereti.

Bat la pariu ca ai in fata un monitor! Chiar cum 🙂

Bat la pariu ca, chiar si atunci cand te uiti pe geam, sunt foarte slabe sanse sa vezi verde, albastru, iarba, pomi, mare, lac, nisip sau pasuni.

Eu una, traiesc 9 ore pe zi intr-un acvariu. Mi-ar placea sa cred ca sunt un peste exotic, dar, stiu ca ma imbat cu apa rece, si sunt doar un caras auriu. Carasul auriu e o specie frumoasa, dar destul de comuna si se adapteaza usor la orice mediu, fie el bun sau rau. Carasul auriu nu creste mai mult decat ii permite acvariul cu toate ca, natura l-a dotat cu marimi spectaculoase in mediul lui natural.

Acum o sa-ti zic: “Bat la bariu, ca si tu esti un caras auriu la fel ca mine si ca cel din stanga, si ca cel din dreapta, si ca cel din spate sau din fata.” Intrebarea este: “Pe tine te sufoca acvariul?”

Cand o sa incetam sa ridicam cladiri si in schimb sa plantam copaci? Cand o sa incetam sa ne zambim de curtuoazie si o sa incepem sa ne privim real in ochi? Cand o sa facem acvariul tandari si o sa inotam liberi in mare?!

Advertisements

La miez de noapte

Daca te-as ruga sa-ti rupi o farama de timp din timpul tau pretios, sunt sigura ca ai face-o, daca ai avea timp!

Daca ti-as spune ca, galopezi prin viata ca si cand ai trai vesnic, mi-ai rade in nas. Mi-ai spune ca nu-nteleg, ca-s naiva, ca viata nu asteapta pe nimeni sa se dezmeticeasca in ritmul meu, ca trebuie sa induri, sa strangi din dinti, sa-ti faci loc.

Daca ti-as spune ca te pierzi in ceata printre siluetele lor, m-ai crede? Ca te transformi in tot ce urasti mai tare! Ca te lasi prada senzatiilor trecatoare, ca judeci, rumegi, scuipi, ca ai ajuns sa n-ai catare, nici limita, nici de-ajuns, nici culoare…

Iti iese fum pe nari si scuipi flacari pe gura si-ai zece capete-nloc de unul. Ai ochii rotunzi si plini de scantei, ai palmele grele si te camuflezi usor, usor printre ei.

Vrei totul! Acum, de indata. Vrei luna si soare, vrei stele, apus, vrei mii de culori, ca te zbati pentru ele indeajuns.

Vrei basme, miracole, vrei sa-ti multumesc, ca faci tot ce tu crezi ca-as putea sa-mi doresc.

Apleaca-te putin in jos si priveste. Opreste-ti ceasul ala enervant si lasa deoparte ce crezi.

Ai uitat ca ai verde sub talpi, ca ai cerul pe pleoape. Ai uitat sa privesti padurea, ai uitat sa asculti marea, ai uitat sa vezi licuricii.

Te pierzi in sclipici si praf de diamante! De-atata galop ai ramas doar cu tine. Cu tine si cu spaima ca n-ai sa ai luna si soare si stele si-apus…

Contrast!

Stau aliniati la intrare, ca la cantina sociala. Stau cu mana intinsa si cersesc o paine, un ban, o bere. Uneori le dau paine, uneori ba! Altruismul nostru se trage din egoism, din simpla impresie ca putem fi Dumnezei din cand in cand, ca noi discernem cine poate munci, cine mai are speranta, cine a ramas fara de orice, mai putin chinul ultimelor zile.

Pe partea cealalat se ridica palate! Palaete din caramida, beton, marmura, ziduri inalte, cat mai inalte, sa nu-i vada.

La rand la casa de marcat e un Manolo Blahnik lanaga un papuc de cauciuc murdar, peste drum un Mercedes langa o bicicleta incropita. Pe marginea lacului vezi minoritari vanzand peste, altii stau la undita, iar vis-a vis e sky nautic.

Normalitatea e anormala, contrastanta si tot-odata, general acceptata, ignoranta, oarba, cruda, mizera si straluceste ca un diamant in bataia vantului cu adieri de Armani Gold si fose septice.

Revin, urc pe scarile albastre si o privesc cum sta cu sabia ei in mana. Sta lanaga usa si o am demult. Nu ma priveste nici-cand pentru ca e legata la ochi de cand o stiu. Se zice ca e oarba ca sa ne judece pe toti la fel. O iubeam candva si aveam incredere ca sta acolo, ca o putem folosi, ca ne judeca fara diferente. Acum, dupa mult timp, stiu de ce e legata la ochi- pentru ca n-o intereseaza. Asta e Justitia de pe lumea asta! Aia de-apoi, e un basm!

Optimismul se poate naste din cea mai pesimista viziune…