Sete de Sange!

Buna seara! Eu sunt acel Roman, care n-a votat…

Hai! Cine arunca primul cu piatra?

Mie nu-mi place nici de Ponta, nici de Iohannis. Defapt nu-mi place per genere clasa politica din Romania. Si tot eu, sunt cea care nu voteaza raul cel mai mic dintre doua rele. Pentru ca asta e Dreptul meu. Da! A alege e un drept, nu o obligatie! Si dreptul de-a alege daca alegi, e dreptul meu constitutional, fara sa fiu judecata, fara sa fiu hulita, fara sa fiu acuzata de prostie, ignoanta sau indolenta. De ce?! Pentru ca asta inseamna Democratie.

Oamenii ies in strada pentru ca vor Democratie!

Eu cred ca oamenii ies in strada pentru ca vor sa fie eroi, vor sa insemne ceva, vor sa conteze!

Daca oamenii vor democratie, intai ar trebui sa fie toleranti: toleranti cu cei ce nu voteaza, toleranti cu cei ce voteaza altfel decat ei.

Pe cat limita tolerantei unei populatii este mai mica, pe atat scade nivelul democratiei.

In ultimele saptamani, am asistat la un comportament al semenilor mei, care pe mine nu ma face mandra, asa cum multi se simt zilele astea. Pe mine nu ma fac sa ma simt mandra nici articolele meschine despre X sau Y candidat, nici multimea care striga “puie monta” (pentru ca asta e lipsit de decenta si de educatie), nici faptul ca unii sau altii sunt numiti prosti pentru ca nu ies la vot sau ies la vot dar voteaza cu “cine nu trebe’ ”.

Trebuie sa recunosc ca intr-adevar

, n-am avut nicicand spiritul de turma si nici n-am sa-l am. Pentru ca sunt toleranta! Si pentru ca, cred cu ardoare, ca pentru a trai intr-un sistem democratic, e nevoie sa accept ca nu toata lumea gandeste ca mine, ca e bine ca nu toata lumea gandeste ca mine, si mai cred ca orice om poate exprima orice opinie in limita decentei si a bunului simt, ca orice om poate manifesta pasnic.

Dragi compatrioti, si per genere, oameni: Nu e nevoie sa huliti, nu e nevoie sa va manifestati violent (verbal sau non-verbal), nu e nevoie sa aduceti injurii la adresa oamenilor. E nevoie doar sa va exercitati sau nu un drept, la vot! E atat de simplu!

Si am sa va mai spun ceva: eu sunt acel Roman care-as putea alege maine s-o iau de la capat in alt loc, care m-ar primi cu bratele deschise si drepturi depline, dar aleg sa nu o fac. Nu-i condamn pe cei ce o fac, pentru ca ii inteleg si da, pentru ca sunt toleranta! Pentru ca accept ca omul se pune pe sine inaintea intregului, pentru ca este supus instinctului de supravietuire!

Eu aleg in fiecare zi sa raman aici, pentru ca sper. Nu mai cred in minuni, dar sper, ca oamenii se vor schimba. Si nu astept nici de la Ponta, nici de la Iohannis minuni. Am invatat in timp ca minunile mi le creez singura. Insa, sper ca oamenii se vor schimba.

Sper ca infirmiera lipsita de compasiune de la spitalul Elias, unde am nascut, data viitoare nu va trimite o lauza sa-si ia o cana cu apa de la 2 etaje distanta, la o ora dupa nastere; sper ca functionara de la ANAF n-o sa ma mai priveasca cu scarba data viitoare cand ma voi duce sa depun declaratii; sper ca data vitoare cand voi ajunge la pediatrul (profesor) de la Medsana cu Andru, o sa ma trateze cu respect si nu ca pe ultima mama de pe planeta; sper ca vecina de la 3 e fericita ca acum o inunda altcineva; sper ca administratorul fostului meu bloc nu va mai fura si vor avea fostii mei vecini apa calda; sper ca angajatii de la DistriGaz nu vor mai astepta spaga si-si vor misca poponetul mai repede sa-mi dea drumul la gaz; sper ca mosii de la baile din Moldova n-o sa ma mai tarteze ca pe un paria, data viitoare cand ne vedem pe coridor la proceduri pentru simplul fapt c-am indraznit sa am artroza la genunchi la 20 de ani.

De ce sper toate astea? Sau, mai bine zis, ce ma motiveaza sa sper toatea astea? Ma motiveaza doctorita mea din sistemul de stat care ma trateaza mereu cu respect si omenie; doamna de la patiserie de la Mega care-mi pune deoparte gogosi cu zahar; rezidentul de 27 de ani care m-a asistat pe parcursul a 6 ore de travaliu si m-a ajutat sa nasc, total dezinteresat; ma motiveaza si vanzatorii de la tarabele din piata care uneori imi dau fructe in plus; si femeile de serviciu de la job, care-mi zambesc zilnic; in mare, ma motiveaza oameni care-mi dovedesc ca se poate!

Omul sfinteste locul!

Pentru ca dragii mei, daca asteptati totul de la un presedinte sau de la un guvern, mi-e teama ca veti fi dezamagiti! Schimbarea nu se face in strada si cu siguranta nu se face agresiv. Schimbarea se face in noi, in mod treptat, cu calm, cu speranta si cu multa, multa toleranta.

Va urez o seara placuta!

Eu sunt cea care spera!

Advertisements

Lux!!!

Daca ai putea sa-ti retraiesti trecutul ai face-o? Daca ai putea sa capsulezi acel moment in timp cand iti doreai ceva dar habar nu aveai ce si l-ai ingheta, apoi l-ai fermenta in creierul tau gigant si l-ai dori cu ardoare, apoi din senin te-ai intoarce in timp traind prin prezent tot ce trebuia sa traiesti cand habar n-aveai cum, ai face-o? Daca insasi fiinta ta efemera s -ar teleporta pentru o secunda, un minut, o ora, o zi, in clipa care ti-ar revela ca trecutul poate fi la fel de prezent si in viitor, ai face-o? Daca ti-as dezvalui ca pentru unii e posibil ai crede? Lasa-ti bijuteriile deoparte, da-ti masca de privilegiat jos, arunca-ti preconceptiile intemeiate pe frustrari acumulate de generatii, deoparte, si recunoaste ca unicul Lux pe care si l-ar dori orice pamantean, e insasi trairea trecutului prin prisma experientei acumulate in timp, fructificarea fanteziei ce lancezeste in ungherele mintii, implinirea clipei pierdute in ungherele timpului. Pentru mine, asta inseamna Luxul suprem!!

Bucatica noastra de Lucifer

Mie imi place sa dansez printre randuri, sa valsez prin cuvinte, iar atunci cand ele, cuvintele, nu vor sa danseze cu mine, stiu ca a venit Lucifer, pentru ca nu mai gasesc sens in nimic. Cand vine Lucifer e o amorteala a simturilor, o tranchilizare a emotiilor, un val de negura imprejmuit de apa tulbure. Si stiu atunci, ca aia e bucatica mea din el, darul lui nepretuit si nepoftit, bucatica mea din Lucifer, sau bucatica lui din mine.

Stiu ca ea exista in toti, unii o tin ferecata dupa lacate iar altii o dau pe dinafara. Si stiu ca toti traiesc cu bucatelele sau bucatoaiele lor, dar eu o detest pe-a mea! Si o detest si pe-a lor, pentru ca tind sa cred ca e molipsitoare.

Pana si Dumnezeu are bucatica lui din Lucifer. O tine la cald, in Africa, in desert, in bisericile reci si-nalte de la marginea satelor ruginite si uitate de timp, o plamadeste in orice spital, azil de batrani, casa de copii sau cimitir. Iar Lucifer, Lucifer se hraneste mereu cu ce-i mai urat din noi, tesand o iluzie de aur. Panze de sticla si otel care imbraca tot ce-a fost verde candva. Roade in tine si se instaleaza in bucatica aia care nu-ti da pace. Cu cat traiesti mai mult cu atat mai mult iti da tarcoale si-si cere dreptul sa-si mareasca bucata. Unii sunt pierduti! De-l vei lasa, vei invata sa traiesti cu el pana va deveni o parte din tine si-ti va roade fiecare oscior, pana-ti vei pierde controlul si va trai prin tine, tot ce-ai fi vrut sa traiesti tu, prin el.

Utopic precum ar suna, unica modalitate de a lupta, e insasi creatia! Creatia-l tine in loc pe Lucifer, la distanta. E unicul lucru pe care nu l-ar putea face. Creatia e opusul distrugerii. Si de vei crea, vei creste in tine ziduri de lumina, bucatele verzi de rabdare, de miracol, vei creste armuri si palate ca sa lupti cu el pana la ultima suflare.

Salveaza-ti bucatica!