Paradox

Fiemiu’ e la gradi’ particulara. Da, da, chiar o gradi’ cu staif. Se aude in piata ca e o gradi’ foarte buna. Vuiesc parcurile despre cat de inteligenti ies copiii din gradinita asta. Permiteti-mi sa am dubii ca va deveni careva vreun geniu.

O sa zic din start ca nu am intentionat sa fie la o gradi de fite. Am ales particulara din motive de timp, vacante, etc… In rest am ales o gradi la 2 pasi de casa, cu o curte imensa, unde mi se promitea ca va gradinari si va cauta melci prin ploaie. Pana acum nu s-a intamplat nici una nici alta, dar mai avem un an in fata.

Printre nenumaratele activitati de “genizare” a puiutilor din gradinita, exista o activitate care chiar este pe gustul meu: se numeste Catelusul Lin. In mare, o data pe saptamana, li se da copiilor o fisa colorata cu acest catelus ce se numeste Lin, iar in fiecare saptamana catelusul are cate o problema: ba i-e somn, ba i-e foame, ba il ploua. Copiilor le este indicat sa deseneze pe foaie, o rezolvare la problema catelusului. Ne-a fost explicat ca este o modalitate vizuala de a dezvolta empatia la copiii, intr-un mod creativ. Mi se pare foarte de bun simt si pertinent; am fost chiar amuzata cand a venit Andru acasa cu catelusul asta de-i era prea frig, iar el ii facuse bagajele sa plece intr-o tara calda la mare. Mi-ar placea sa-mi gasesca si mie solutii deastea faine.

Ieri cand s-a dus ta-su sa-l ia de la gradi, Andru statea cuibarit si suparat intr-un colt al curtii. De cum l-a vazut pe taica-su, a alergat in bratele lui si a inceput sa planga in hohote, cerundu-i sa plece cat mai repede de la gradi. Am aflat mai tarziu, dupa vreo 2 ore, in care Andru a fost posomorat, dupa ce si-a revenit, ce defapt se intamplase: in curtea gradinitei, el si altii copii gasisera un pui de pasare, extrem de micut. Mi-a povestit ca cel mai probabil, “puiul se pierduse de mamica lui”. Au incercat sa-i gasesca cuibul, ei micuti asa, in speranta de a-l ajuta sa revina la familia lui. In scurt timp la fata locului a ajuns o ingrijitoare, care le-a smuls puiutul din maini si l-a dus la gunoi! Soc si groaza!!! I-a luat lui Andru ore bune sa-si revina la starea lui permanenta de optimism si jovialitate.

Ma intreb in adancul sufletului: de ce inventam jocuri pentru dezvoltarea empatiei, daca intr-o situatie data reala, nu suntem in stare sa o manifestam chiar noi, adultii? De ce stam oare atat de bine la capitolul teorie si atat de prost la capitolul practica?!

Poate ar trebui sa ne intrebam copiii!