Paradox

Fiemiu’ e la gradi’ particulara. Da, da, chiar o gradi’ cu staif. Se aude in piata ca e o gradi’ foarte buna. Vuiesc parcurile despre cat de inteligenti ies copiii din gradinita asta. Permiteti-mi sa am dubii ca va deveni careva vreun geniu.

O sa zic din start ca nu am intentionat sa fie la o gradi de fite. Am ales particulara din motive de timp, vacante, etc… In rest am ales o gradi la 2 pasi de casa, cu o curte imensa, unde mi se promitea ca va gradinari si va cauta melci prin ploaie. Pana acum nu s-a intamplat nici una nici alta, dar mai avem un an in fata.

Printre nenumaratele activitati de “genizare” a puiutilor din gradinita, exista o activitate care chiar este pe gustul meu: se numeste Catelusul Lin. In mare, o data pe saptamana, li se da copiilor o fisa colorata cu acest catelus ce se numeste Lin, iar in fiecare saptamana catelusul are cate o problema: ba i-e somn, ba i-e foame, ba il ploua. Copiilor le este indicat sa deseneze pe foaie, o rezolvare la problema catelusului. Ne-a fost explicat ca este o modalitate vizuala de a dezvolta empatia la copiii, intr-un mod creativ. Mi se pare foarte de bun simt si pertinent; am fost chiar amuzata cand a venit Andru acasa cu catelusul asta de-i era prea frig, iar el ii facuse bagajele sa plece intr-o tara calda la mare. Mi-ar placea sa-mi gasesca si mie solutii deastea faine.

Ieri cand s-a dus ta-su sa-l ia de la gradi, Andru statea cuibarit si suparat intr-un colt al curtii. De cum l-a vazut pe taica-su, a alergat in bratele lui si a inceput sa planga in hohote, cerundu-i sa plece cat mai repede de la gradi. Am aflat mai tarziu, dupa vreo 2 ore, in care Andru a fost posomorat, dupa ce si-a revenit, ce defapt se intamplase: in curtea gradinitei, el si altii copii gasisera un pui de pasare, extrem de micut. Mi-a povestit ca cel mai probabil, “puiul se pierduse de mamica lui”. Au incercat sa-i gasesca cuibul, ei micuti asa, in speranta de a-l ajuta sa revina la familia lui. In scurt timp la fata locului a ajuns o ingrijitoare, care le-a smuls puiutul din maini si l-a dus la gunoi! Soc si groaza!!! I-a luat lui Andru ore bune sa-si revina la starea lui permanenta de optimism si jovialitate.

Ma intreb in adancul sufletului: de ce inventam jocuri pentru dezvoltarea empatiei, daca intr-o situatie data reala, nu suntem in stare sa o manifestam chiar noi, adultii? De ce stam oare atat de bine la capitolul teorie si atat de prost la capitolul practica?!

Poate ar trebui sa ne intrebam copiii!

Advertisements

One thought on “Paradox

  1. Da , la teorie suntem doctori dar ,” praftica” ne omoara. Ar trebui sa privim cu mai multa atentie comportamentul acestor micuti si sa luam noi lectii de la ei , in caz contrar ne vom indrepta spre pieirea omenirii.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s