Paradox

Fiemiu’ e la gradi’ particulara. Da, da, chiar o gradi’ cu staif. Se aude in piata ca e o gradi’ foarte buna. Vuiesc parcurile despre cat de inteligenti ies copiii din gradinita asta. Permiteti-mi sa am dubii ca va deveni careva vreun geniu.

O sa zic din start ca nu am intentionat sa fie la o gradi de fite. Am ales particulara din motive de timp, vacante, etc… In rest am ales o gradi la 2 pasi de casa, cu o curte imensa, unde mi se promitea ca va gradinari si va cauta melci prin ploaie. Pana acum nu s-a intamplat nici una nici alta, dar mai avem un an in fata.

Printre nenumaratele activitati de “genizare” a puiutilor din gradinita, exista o activitate care chiar este pe gustul meu: se numeste Catelusul Lin. In mare, o data pe saptamana, li se da copiilor o fisa colorata cu acest catelus ce se numeste Lin, iar in fiecare saptamana catelusul are cate o problema: ba i-e somn, ba i-e foame, ba il ploua. Copiilor le este indicat sa deseneze pe foaie, o rezolvare la problema catelusului. Ne-a fost explicat ca este o modalitate vizuala de a dezvolta empatia la copiii, intr-un mod creativ. Mi se pare foarte de bun simt si pertinent; am fost chiar amuzata cand a venit Andru acasa cu catelusul asta de-i era prea frig, iar el ii facuse bagajele sa plece intr-o tara calda la mare. Mi-ar placea sa-mi gasesca si mie solutii deastea faine.

Ieri cand s-a dus ta-su sa-l ia de la gradi, Andru statea cuibarit si suparat intr-un colt al curtii. De cum l-a vazut pe taica-su, a alergat in bratele lui si a inceput sa planga in hohote, cerundu-i sa plece cat mai repede de la gradi. Am aflat mai tarziu, dupa vreo 2 ore, in care Andru a fost posomorat, dupa ce si-a revenit, ce defapt se intamplase: in curtea gradinitei, el si altii copii gasisera un pui de pasare, extrem de micut. Mi-a povestit ca cel mai probabil, “puiul se pierduse de mamica lui”. Au incercat sa-i gasesca cuibul, ei micuti asa, in speranta de a-l ajuta sa revina la familia lui. In scurt timp la fata locului a ajuns o ingrijitoare, care le-a smuls puiutul din maini si l-a dus la gunoi! Soc si groaza!!! I-a luat lui Andru ore bune sa-si revina la starea lui permanenta de optimism si jovialitate.

Ma intreb in adancul sufletului: de ce inventam jocuri pentru dezvoltarea empatiei, daca intr-o situatie data reala, nu suntem in stare sa o manifestam chiar noi, adultii? De ce stam oare atat de bine la capitolul teorie si atat de prost la capitolul practica?!

Poate ar trebui sa ne intrebam copiii!

De 3 ani Hai Hui prin viata!

Pentru ca scriam acum 3 ani ca am trait 30 inainte: calculati, organizati, meticulous, fara abateri; pentru ca acum 3 ani, cu schita celor 30 in mana, am privit deznadajduita cum lucrasem meticulous ca un chirurg si bifasem tot ce imi pusesem in plan, deci, nu mai era nimic de adaugat si nu-mi dadeam seama cum ajunsesem sa fac tot ce-mi propusesem dar senzatia nu era cea pe care mi-o imaginasem; pentru ca undeva pe drum ma pierdusem, sau defapt nici nu ma cunoscusem nicicand; pentru ca am scris acum 3 ani ca ma las in bataia vantului o perioada, ca ma las purtata de val; pentru ca hai huiesc de 3 ani prin viata, am decis sa scriu despre ce am invatat si cum a fost si este si cine stie poate, cat va mai fi, asa.

De 3 ani Hai Hui prin viata, in ritm de muzica, am descoperit ca daca nu ai asteptari asa de mari de la tine poti face mai multe. Am descoperit ca atunci cand te iei la misto, ai tupeul sa scrii, sa pictezi, sa filosofezi, pentru ca in esenta nu faci nimic serios, faci doar ceva ce-ti place, si nici nu-ti trece prin cap ce rezultat va iesi pentru ca nu asta e scopul. Asa ca da, rezultatul poate fi de 1000 de ori mai bun decat atunci cand planuiesti, pentru ca in esenta nu te stresezi pe rezultat, nu te concentrezi pe produs, ci te bucuri pur si simplu de excursia pe care o faci pana la produsul finit.

De 3 ani Hai Hui prin viata, am invatat ca ceea ce-mi zic sau imi fac oamenii, nu spune nimic despre mine, ci despre ei. Am invatat sa ignor, sa inteleg, sa tolerez, sa ma conserv. Am invatat ca daca nu-mi place pot sa plec, ca daca nu vreau pot sa refuz, ca daca am chef pot sa plang sau sa rad, fara sa fiu nevoita sa dau explicatii. Am invatat ca Champagneia cu, capsuni poate face minuni intr-o seara mohorata, ca muzica buna poate schimba orice stare de spirit si ca in ciuda umanitatii dezumanizate, mai exista inca oameni frumosi, vii, cutezatori, altruisti.

De 3 ani Hai Hui prin viata, am zambit mai mult si am comunicat cu mult mai multi oameni, pentru ca atunci cand esti mai indulgent cu tine insuti, tinzi sa fi mai indulgent si cu cei din jurul tau. Am invatat ca toti ne dorim sa fim iubiti, intelesi, acceptati, iar singura diferenta este ca unii dintre noi o exprimam mai bine iar altii inca nu au reusit sa ajunga acolo, dar sunt pe drum.

De 3 ani Hai Hui prin viata, am invatat sa dau mai mult si sa astept mai putin, dar si sa cer atunci cand se impune a fi cerut, am invatat sa ma bucur de ceea ce am, sa-mi doresc mai mult de la mine si sa ma agat mai putin de iluzii inoculate de altii. Am invatat ca nu tot ce vad trebuie sa am, ca nu tot ce vad e neaparat asa cum vad eu, ca nu tot ce simt este etern.

De 3 ani Hai Hui prin viata am invatat sa prioritizez mai bine ce e important si ce mai putin, pentru ca sunt om si n-am timp de toate, iar asta e chiar OK. Am invatat sa fac ce pot, cand pot, cum pot, daca pot. Ce nu pot, nu ma bantuie. In mare, am invatat ca foarte important e sa fac ce vreau, pentru ca altfel chestia asta chiar s-ar putea sa ma bantuie.

De 3 ani Hai Hui prin viata mi s-a adeverit zicala aia ca “nu aduce anul ce aduce ceasul”, am intalnit cei mai minunati oameni si asta poate pentru simplul fapt ca m-am oprit sa-i privesc, sa-i admir, sa-i ascult, ceea ce inainte nu gaseam timp sa fac.

De 3 ani Hai Hui prin viata, am facut niste chestii misto, am avut rabdare sa le fac, m-am aventurat sa le fac si am asteptat sa fie asa cum ar trebui sa fie, pentru ca am realizat ca uneori oricat ne-am dori si ne-am stradui sa fie bine, trebuie sa avem rabdare si calm, ca sa ajungem in momentul ala, in care e bine.

De 3 ani Hai Hui prin viata mi-e bine, mi-e cald, mi-e verde, mi-e vesel, mi-e vis. Am de toate si mi-e suficient. Habar n-am in continuare ce vreau sa fac mai exact, nici nu m-am gandit prea mult la asta. Ma ghidez neincetat dupa ce stiu ca nu-mi place si nu vreau, in rest, va fii bine!

Daca ar fi sa ma gandesc la ceva ce mi-as mai dori, singurul lucru care-mi vine in minte e o masina de facut inghetata.

De 3 ani, Hai Hui prin viata!

Dezamagire si Speranta

Cautand ce-i mai frumos in oameni, risti sa gasesti ce-i mai urat. Asta nu inseamna ca trebuie sa incetezi a cauta!

Jumatate din ceea ce spun, nu intereseaza pe nimeni. De aceea, scriu! Peste jumatate din ceea ce scriu, nu intereseaza pe nimeni. Asta nu o spun nicidecum cu tristete. Absolut tot din ceea ce simt, gandesc si vad, inr-un fel sau altul, trebuie sa iasa la lumina, pentru ca altfel, as exploda. In vanitatea mea cu care ma straduiesc sa lupt zilnic, nici nu mi-as dori sa fiu citita de mase. In vaintatea mea de muritor, mi-as dori sa fiu citita de cine simte, intelege si vede tot ce iese din mine, la lumina.

Intr-o cautare continua de real, natural, naivitate si empatie in lumea ce ma inconjoara, n-am cum sa nu ma lovesc de dezamagire. Dezamagirea este probabil, intr-o astfel de cautare, o stare semi permanenta, cu mici ragazuri pe alocuri. Uneori, intr-o astfel de cautare te inseli, uneori te bucuri si de multe ori, traiesti o simpla stare de dezamagire, cu care, te-ai obisnuit. Te scufunzi intr-o pelicula de deceptie, iti anihilezi partial simtamintele cu o pensula plina de culoare pe o placa de lemn, privesti rasaritul, te minunezi si contemplezi la cat de minunata e luna vazuta prin ceata, te cuibaresti langa un pui de om, unde in permananeta reusesti sa regasesti realul, naturalul, naivitatea si empatia, si-ti trece.

Te intrebi uneori de ce te-nvarti in cercuri, si revii la aceleasi tipare. De ce sa cauti mereu ce slabe sanse ai sa gasesti?!

Pentru ca, incetand a cauta, incepi sa accepti. Incepand a accepta, incetezi sa speri. Incetand a spera, te transformi. Transformandu-te, iti pierzi realul, naturaletea, naivitatea si emaptia.

Dezamagirea nu este decat reversul monedei sperantei. Unde dezamagirea nu mai este acceptata, speranta moare.

De aia 🙂

Bucatica noastra de Lucifer

Mie imi place sa dansez printre randuri, sa valsez prin cuvinte, iar atunci cand ele, cuvintele, nu vor sa danseze cu mine, stiu ca a venit Lucifer, pentru ca nu mai gasesc sens in nimic. Cand vine Lucifer e o amorteala a simturilor, o tranchilizare a emotiilor, un val de negura imprejmuit de apa tulbure. Si stiu atunci, ca aia e bucatica mea din el, darul lui nepretuit si nepoftit, bucatica mea din Lucifer, sau bucatica lui din mine.

Stiu ca ea exista in toti, unii o tin ferecata dupa lacate iar altii o dau pe dinafara. Si stiu ca toti traiesc cu bucatelele sau bucatoaiele lor, dar eu o detest pe-a mea! Si o detest si pe-a lor, pentru ca tind sa cred ca e molipsitoare.

Pana si Dumnezeu are bucatica lui din Lucifer. O tine la cald, in Africa, in desert, in bisericile reci si-nalte de la marginea satelor ruginite si uitate de timp, o plamadeste in orice spital, azil de batrani, casa de copii sau cimitir. Iar Lucifer, Lucifer se hraneste mereu cu ce-i mai urat din noi, tesand o iluzie de aur. Panze de sticla si otel care imbraca tot ce-a fost verde candva. Roade in tine si se instaleaza in bucatica aia care nu-ti da pace. Cu cat traiesti mai mult cu atat mai mult iti da tarcoale si-si cere dreptul sa-si mareasca bucata. Unii sunt pierduti! De-l vei lasa, vei invata sa traiesti cu el pana va deveni o parte din tine si-ti va roade fiecare oscior, pana-ti vei pierde controlul si va trai prin tine, tot ce-ai fi vrut sa traiesti tu, prin el.

Utopic precum ar suna, unica modalitate de a lupta, e insasi creatia! Creatia-l tine in loc pe Lucifer, la distanta. E unicul lucru pe care nu l-ar putea face. Creatia e opusul distrugerii. Si de vei crea, vei creste in tine ziduri de lumina, bucatele verzi de rabdare, de miracol, vei creste armuri si palate ca sa lupti cu el pana la ultima suflare.

Salveaza-ti bucatica!

Cutia goala din creierul barbatului :)

*As vrea sa incep prin a spune ca mie imi plac barbatii. Nu am intentia de a ii discredita. Aceasta scriere vine din pura observatie a naturii masculine, pe care de multe ori o admir, dar azi o critic. Doar putin…

Zilele trecute stateam la o filosofo-existentialo-dezbatere, cu, nimeni altul decat sotul meu. De obicei filosofo-existentialo-dezbaterile astea se desfasoara astfel: eu exprim in ropot de cuvinte 1, 2, 3 teorii despre nimicuri care imi trec prin cap legat de existenta sau de te miri ce, iar el isi da cu parerea, exclama, aprobator sau ba, cere detalii, felicita, descurajeaza… Imi place! Este un critic pe care te poti baza!

De data asta nu stiu cum s-a intamplat de am ajuns la a discuta de ce e femeia atat de emotiva iar barbatul mai putin. “Criticul”, spre uimirea mea, a emis o teorie: explica el cum ca, creierul femeii este compus din multe cutiute mici care contin diverse (de exemplu: cutiuta copiilor; cutiuta cu task-uri de serviciu; cutiuta sotului; cutiuta cu prieteni, etc…). Mai zice el, ca aceste cutiute sunt mereu interconectate intre ele cu mici cabluri si niciodata nu se inchid, ci oarecum, traiesc in simbioza. Tocmai aceasta lipsa de deconectare intre cutiute, ar duce la o oboseala cronica a creierul femeii si la o “emotivitate exagerata” (asta doar ca sa citez). Pe de alta parte, explica el, ca barbatul are in creier cateva cutii, la fel ca si femeia, singurele diferente sunt ca: 1. Cutiile barbatului se inchid si se deschid in functie de ce anume are nevoie, cutiile neffind conectate intre ele (de ex: la serviciu este deschisa cutia serviciului si tot asa…). Mai mult, barbatul are o cutie goala, aceea fiind pentru el. Este cutia care il deconecteaza cand le inchide pe toate celelalte si o deschide doar pe asta, pentru relaxare. Explica el, ca tocmai existent acestei cutii, il face pe barbat (sui generis) sa nu la fel de emotiv ca si femeia (tot sui generis), ci mai echilibrat.

Interesanta teorie! I-am zambit! Nu poti sa-i dai omului cu tesla-n cap fara sa rumegi bine inainte. Am rumegat doua zile.

Manifest: Manifest tie si tuturor barbatilor care gandesc asa, pentru ca da, din fina observatie, stiu ca-s multi:

“Masculul ar trebuie sa-i fie pe vecie recunoscator femelei, pentru ca, acea cutie goala o are datorita ei! Cutia aia e mirifica, are dreptate! Stiam oarecum de existenta ei dinainte, dar pana in momentul de fata nu-mi dadusem seama, ca acea cutie poate exista si functiona perfect, datorita noua, femeilor! Tocmai pentru ca noi ne interconectam toate cutiutele non-stop, voi va permiteti sa le inchideti pe ale voastre si sa o deschideti pe cea goala. Interconectarea cutiutelor noastre, vegheaza cutiile voastre inchise, are grija ca atunci cand ele sunt in stand by, iar voi jubilati pe campia libertatii in cutia voastra goala, lucrurile sa functioneze, rotitele sa se invarta, iar piramida sa nu se darame. Asa ca, multumesc pentru teorie, de acum incolo ma straduiesc sa-mi deconectez cutiutele, sa-mi confectonez una goala si sa vad daca masculinizarea mea, va duce la feminizarea ta, atunci cand voi zburda pe aleiile cutiei mele goale!”

Cum sa ramai optimist intr-o lume de cacat*

Ai zile cand iti vine sa-ti iei campii?! Ia-ti-i!

Ne-am obisnuit sa induram, sa ducem mai departe, sa ne straduim, sa razbatem. Este una din caracteristicile supravietuirii. Dar oare, nu ne-am sistematizat sa acceptam orice, sa ducem o viata pesimista pentru ca, na, asta e, traim intr-o lume per genere plina de cacat cu mici sclipiri de diamant si curcubee razlete?

Nu e chiar asa de complicat insa sa fi optimist. Si cum zicea Dale Carnegie, atunci cand cunosti cu adevarat cel mai pesimist scenariu al oricarei problem pe care ai putea-o avea, e mult mai simplu sa-i gasesti rezolvarea sau sa te impaci cu ideea si sa ramai relaxat, nu e chiar atat de greu sa ramai optimist.

Tocmai de aia m-am gandit la cativa pasi simpli care te-ar putea ajuta:

  1. Permite-ti o mini depresie! Constientizeaza ce simti, fie ca-i vorba de frustrare, suparare, tristete, nervi, aloca-ti un mic ragaz sa iti dai seama cu adevarat ce simti intr-un x moment si ce anume te-a facut sa simti ceea ce simti;
  2. Plangi! Ooooo si-o sa spun asta in gura mare! Cand eram mica plangeam mereu. Apoi, am fost educata ca asta e o slabiciune si am uitat sa plang. Acum ceva ani mi-am reamintit s-o fac, asta odata cu momentul in care mi-am reamintit ca nu-s perfecta si ca e OK sa ai momente de slabiciune, ca altfel n-ai fi om. Plangi cand ti-e greu si elibereaza-te, plangi cand te doare, plangi cand ai chef. E chiar OK!
  3. Fa o pauza! Cand ai impresia ca ai ajuns la capatul puterilor, poate chiar asa e. Poate ai nevoie doar de o pauza si apoi, poti continua sa te lupti mai departe. De multe ori imi place sa-mi imaginez ca functionez cu o telecomanda de VCR. Cand simt ca nu mai rezist dau pe stop. Imi iau liber, incetez sa ma preocup de ce anume ma preocupa atat de tare. Ignor motivul pentru o perioada scurta: 3 ore, o zi, 3 zile, fac abstractie de necaz si imi limpezesc gandurile. Apoi, o iau de la capat!
  4. Fa ceva nou mereu! Nu te rutina, nu te lasa prins in banal. Oricand ti-e teama de ceva anume, fa acel lucru. Asta o sa-ti aminteasca cate lucruri inca mai ai de cunoscut pe lumea asta, si ca da, in ciuda faptului ca uneori e de cacat, mai exista si, cum spuneam mai sus, mici sclipiri de diamant si curcubee.
  5. Accepta oamenii! Absolut toti sunt OK! Pe bune! Unii sunt mai plini de cacat decat altii, dar asta nu e vina lor, e doar vina experientelor lor de viata. Oamenii trec prin diverse etape, unii vor trage ce e bun altii vor trage ce e rau, dar, cu siguranta niciunul nu este 100% bun sau 100% rau. Accepta ca toti au defecte, fii selectiv si accepta-i asa cum sunt, mai mici sau mai mari!
  6. Vorbeste! Vorbeste! Vorbeste! Despre ce simti, ce vezi, ce speri, ce nu-ntelegi, ce te sperie. Cu siguranta se va gasi cineva dispus sa te asculte. In mare, toti traim deceptii, frustrari, stari euforice, mai mari sau mai mici, mai dese sau mai rare. Cu cat vorbesti mai mult cu atat vei gasi oameni care simt la fel ca tine.
  7. Creeaza! Scrie, picteaza, construieste! Creatia tine diavolul la distanta, creatia te face un mic dumnezeu! Creatia te face sa te simti folositor, sa-ti cladesti respectful de sine, sa-ti pui mintea la contributie, sa meditezi.
  8. Lasa lucrurile la voia intamplarii! Mai fa-o si pe asta, din cand in cand. Viata te-ar putea surprinde.

 

*A se observa ca am scris “cum sa ramai optimist” 🙂 Mi-e greu sa dau sfaturi celor ce n-au fost nicicand asa!

Contrast!

Stau aliniati la intrare, ca la cantina sociala. Stau cu mana intinsa si cersesc o paine, un ban, o bere. Uneori le dau paine, uneori ba! Altruismul nostru se trage din egoism, din simpla impresie ca putem fi Dumnezei din cand in cand, ca noi discernem cine poate munci, cine mai are speranta, cine a ramas fara de orice, mai putin chinul ultimelor zile.

Pe partea cealalat se ridica palate! Palaete din caramida, beton, marmura, ziduri inalte, cat mai inalte, sa nu-i vada.

La rand la casa de marcat e un Manolo Blahnik lanaga un papuc de cauciuc murdar, peste drum un Mercedes langa o bicicleta incropita. Pe marginea lacului vezi minoritari vanzand peste, altii stau la undita, iar vis-a vis e sky nautic.

Normalitatea e anormala, contrastanta si tot-odata, general acceptata, ignoranta, oarba, cruda, mizera si straluceste ca un diamant in bataia vantului cu adieri de Armani Gold si fose septice.

Revin, urc pe scarile albastre si o privesc cum sta cu sabia ei in mana. Sta lanaga usa si o am demult. Nu ma priveste nici-cand pentru ca e legata la ochi de cand o stiu. Se zice ca e oarba ca sa ne judece pe toti la fel. O iubeam candva si aveam incredere ca sta acolo, ca o putem folosi, ca ne judeca fara diferente. Acum, dupa mult timp, stiu de ce e legata la ochi- pentru ca n-o intereseaza. Asta e Justitia de pe lumea asta! Aia de-apoi, e un basm!

Optimismul se poate naste din cea mai pesimista viziune…