Roboteii

Tin minte ca prin generala aveam o profa pe care n-o sufeream. Intr-o zi a zis o chestie insa, care a ramas cu mine pana in ziua de azi: zicea ea ca, adultii sunt mai toleranti si mai deschisi la minte decat adolescentii, pentru ca nu sunt atat de limitati in modul de a se imbraca, in muzica pe care o asculta sau in ceea ce fac, precum adolescentii. Zicea ea ca normele sociale ale adolescentilor sunt mult mai stricte, si pentru a te incadra in ele, trebuie sa te supui orbeste, pentru ca altfel esti exclus din grup, ceea ce, in opinia ei, la adulti nu se mai intampla, datorita maturitatii. La momentul respectiv, eram convinsa ca are dreptate. Normele alea sociale stricte despre care vorbea, erau acolo, prezente, reale si le percepeam. Privindu-i pe ai mei, ca si primele mele modele de adult, imi dadeam seama ca ei intredevar nu puneau atat de mult pret pe norma sociala. Pana aici!

Au tot trecut anii, si am asteptat maturizarea celor din jurul meu, am asteptat caderea barierelor, am asteptat ca normele sociale sa devina mai putin riguroase, am asteptat ca toti sa treaca de etapa adolescentina si sa se relaxeze mental intr-un asemenea hal, incat sa devina liberi: liberi sa gandeasca, liberi sa se opuna, liberi sa li se rupa de norme vestimentare, de norme de eticheta, de norme si coduri sociale. Am asteptat degeaba! Profa gresea: normele nu se relaxeaze, normele se transforma, doar in alte nrome! Si toti, sau majoritatea, devin robotei!

Zilele trecute stateam cu Andru la coada la doctor, la o clinica privata. Harmalaie mare, coada lunga. Ajunge pe coridurul nostru un cuplu: el tiplat in camasuta mov, cizmulite maro din piele intoarsa, vestuta peste camasuta, fata de frustrat pe la vreo 35-40 de ani (eu inca privesc adultii cu ochi de pustoaica); ea, o acritura care n-a fost frumoasa niciodata, imbracata cu sacouas negru, cizme piele, fusta neagra, privire aroganta si malitioasa (cred ca ii mananca zilele frustrartului). El o roaga spasit sa-l lase sa iasa la tigara, ea raspunde taios: “Stai aici cu mine!” El ramane. Amandoi fac parte dintr-o norma sociala bine stabilita: middle management romanesc, situatie materiala mediu++, imbracati ca la carte fara strop de personalitate. O dinamica de cuplu de-ti venea sa-l iei pe el de mana si sa-i plangi de mila. Dupa cateva minute de la venirea lor mi-am amintit de profa din generala si-mi venea s-o sun sa-i zic: “Hai incoace, hai sa vezi roboteii adulti!”

Se constrang sa fie ceea ce nu sunt, sa constrang sa arate asa cum nu le este menit, se constrang sa traiasca o viata ce le-a fost impusa de un sistem bazat pe consumerism, se constrang unul pe altul sa se suporte pentru ca asa se face, asa se cere, asa se vrea. Ei sunt produsul expectantelor cladite pe ani de reclame TV, pe mii si mii de evenimente sociale cu staif, pe indoctrinarea mentalitatii occidentale, care se bazeaza pe robotizare a unor indivizi unici, pe incurajarea spiritului de turma in loc de viziune proprie.

De multe ori ma gasesc in multime, in diverse locuri, ma opresc, fie ca sunt oameni care doar trec ocupati pe langa mine sau fie ca-s la o masa mare unde oamenii vorbesc te miri ce lucruri lipsite de semnificatie, si ma intreb: “Oare toata lumea e hipnotizata? Toata lumea doarme? Daca bat din palme se trezesc?! Oare toti sunt atat de oribi sa nu-si dea seama in ce se scufunda?!”

Cand ajung acasa deschid usa de la intrare, privesc a doua treapta pe care scrie: “Suntem Reali!”. In momentul ala stiu ca am ajuns unde trebuie! Aici e liniste, sau cearta, e veselie sau furie, e pace sau razboi, dar intotdeauna ma pot baza pe faptul ca e viata reala! E ceea ce e, ceea ce simti, ceea ce gandesti, liber, fara masti, fara compromisuri, fara eticheta, fara “trebuie”, fara constrangeri, fara robotizare! Aici nu mimam toleranta, aici ne-o impunem si ne luptam cu noi insine pentru a-i tolera mai mult pe cei de langa noi! Aici ne toleram intr-o anarhie empatica!

Advertisements

Ingamfatul!

Ingamfatul a plecat! Sau, am plecat eu.

Ingamfatul ma intampina zi de zi cu privirea lui sufocanta si a-tot-stiutoare. Ma invita la o ceasca de ceai, in biroul lui grav micsorat in urma neputinetei lui de a tine piept prostiei lor.

Ma privea seducator si incerca sa ma descoasa. Fir cu fir nu reusea. Asa de prost si de buchisit am fost cusuta de viata, ca nu ma descosi deloc deloc. Cel mai mare compliment pe care l-am primit vreodata a fost de la Gladiator, cum ca as fi imposibil de manipulat.

Asta-l omora pe ingamfat, ca nu stia cum si in ce fel si chip sa ma descoasa, ca sa ma manipuleze. Catar cum sunt, si asta e un mare defect va zic, nu ma las usor intoarsa de pe partea pe care-mi place mie sa creasca iarba mea.

Nici n-avea motive de manipulare, eu eram un neica nimeni, cum am spus mereu, o furnica intr-un sistem denaturat. Dar stiti voi filmul ala de Woddy Alen (ador filmele lui…) “Bugs”? Eu eram furnica aia, care pune la indoiala sistemul…

Era mai degraba cred, un fel de pasiune proprie. Cu cat firul meu cataristic se innoda mai mult in incercarea lui de descoasere, cu atat se straduia mai tare. Imi prezenta ingamfarea lui si motivele sale de ingamfare: ”Cum ca, are fes de pasa…, camasa aurita…, ce frumos ii sade cravat si vesta…” si cate si mai cate, cum ar fi de exemplu: o sotie, dar ce folos?! Sotiile sunt demodate, ba mai mult: invechite, ruginite, macinate de timp si de sugari nesatui. Inima lui palpa tanar, chiar daca el era un soi de Fred Aster timpuriu. Mintea lui era agera si neprihanita, doritor sa modeleze impresii, sa schimbe mentalitati, sa cucereasca teritorii deja cucerite de Gladiatori umili, tineri, sinceri, profunzi intr-ale vietii versuri.

Mi-a smuls promisiunea revederii, amuzandu-ma pe seama faptului ca va uita ochii care nu se vad, plecand fara sa privesc inapoi, cosandu-mi strans si ultimul nasture de la camasa…

Vecina de la 3!

Parca era un cantec in genul asta nu? Nu stiu…

Cert e ca pe vecina de la 3 am inundat-o prima oara cam acum vreo 8 ani. Da, nasol! N-a fost vina noastra… s-a spart o teava. Damage-ul la noi a fost mult mai mare (vorba lu’ ala de mi-a busit Renault-ul cu Qashqai-ul lui, acum vreo 4 ani).

La ceva ani distanta, pe cand mama facea curatenia asidua de primavara si muta vanjos canapeaua, vecina de la 3 a crezut ca daramam blocul. Speriata ca probabil majoritatea creaturilor de varsta ei, a venit fuguta sus pe scari si a sunat insistent. Mama, de felul ei monstruos de amabila cu vecinii, i-a replicat taios: “Cucoana, esti matale cam sperioasa!” S-a intos madame coplesita de emotii nedorite in sanctuarul sau. Si nu degeaba zic “sanctuar”… caci eu am fost acolo! Am vazut! Am mirosit covoare groase de lana, din perete in perete, tablouri si tablouase atarnate peste straturi groase de tapet, colivii cu te miri ce aratari cantatoare, candelabre si veioze, mese si masute, vorba lui Minulescu: “Stofe vechi, o mandolină, Un Cézanne şi doi Gauguin, Patru măşti de bronz: Beethoven, Berlioz, Wagner, Chopin, O sofa arabă, două vechi icoane bizantine, Un potir de-argint, mai multe vase vechi de Saxa, pline Cu mimoza, tamburine spaniole, lampioane Japoneze, trei foteluri cu inscripţii musulmane, “Fleurs du mal” legate-n piele de Cordova, Şi pe pian: Charles Baudelaire şi-alături Villiers de l’Isle-Adam…”… numai astea mai lipseau de-acolo.

Fie!

Pe vremea cand am ajuns si la mareata renovare, a noastra, s-a trezit vecina de la 3! Era deranjata (intre orele de deranj premise) evident deranjata de calorifere noi, gresie, termopane, ce sa mai…  vecina a fost roasa pe dinauntru si s-a revoltat. A venit la usa si a dat, din nenorocul ei, peste Gladiatorul ce muncea asiduu pentru cuibusorul lui… Uimit, i-a promis c-o baga-n debara! (el mai in gluma, ea luand-o mai in serios…) Vecina de la 3 n-are umor, va zic!

Vecina n-a mai revenit… s-a plans in stanga, s-a plansn in dreapta, la administrator… N-a fost chip sa iasa-n-vingatoare. Toata lumea a tinut cu noi!

Eu mereu am salutat-o (chiar daca am ramas fara raspuns), am zambit, am facut tot in fel si chip sa sterg impresia prost lasata, din umor, din neglijenta… N-a fost chip!

Iata ca veni si-a doua inundatie… not my bad… Am spart, am tras, am scos, am smuls si-ntr-un final am schimbat toate tevile din baie. Curgea din-nou… S-a dovedit a fi de la colana blocului, deci cum spuneam, not my bad… I-am oferit s-o ajutam, sa zugravim, sa-i renovam tavanul… vecina de la 3 a replicat taios: “Aveti program de inundatie?!

Vecina de la 3 s-a plans la toti, a facut mutre, ma priveste imbufnata cand ma vede, ma dispretuieste si-si da televizorul tare cand fie-miu e pus pe ture cu basculele. Ma seaca tare cel mai rau la ea, ca n-a-ncercat sa vada cine suntem, ca n-a observat macar ca ne-am oferit de 3 ori sa-i zugravim baia, sa-i desfundam coloana, ca n-a vazut c-o salutam chiar daca ea trece nepasatoare… vecina de la 3 sta in sanctuarul ei si nu aude, nu vede, dar vorbeste.

Sa nu uit pe final, am indundat-o pe vecina de la 3, v-am zis? Acum o luna! Sâc!