Motivatia de la capatul zilei

O zi proasta. Las’ ca vine una buna. Doua zile proaste. Las’ ca vine una buna. Trei zile proaste!
Trei e un numar magic. Ei bine, hai nu magic, e un numar biblic. Pentru mine e un numar care zice: suficiente zile proaste. Altadata, aveam toleranta la mai multe! Cu cat am evoluat, le tolerez mai putin, le dau la o parte, le sterg din calendar si o iau de la capat. Trei e suficient deranj pe polita existentei mele.
Privesc un nene cu o fetita in statia de tramvai, stand in ploaie si asteptand sa-si culeaga amintirile acasa, la adapost. Trec cu masina si-l admir! Pentru anduranta. Ma privesc pe dinauntru fara sa-mi iau ochii de la sosea si ma mustru: “Trei zile proaste in care mergi cu masina!”
Stiu ca am stelele de pe cer si mereu le-am avut. Sunt o norocoasa pentru tot ce am. Tot ce am si nu pot numara e chiar mai presus de tot ce are oricine altcineva. Si cu toate astea, ma scufund in trei zile negre.
Patru! La cifra patru ma opresc si-mi amintesc, ca m-a intrebat cineva candva, ce ma motiveaza. Am raspuns amuzata: “Eu ma motivez!”
Zambesc si-mi pun zambetul in calendar la ziua a patra. Pot sa merg trei zile triste cu masina, pot sa am toate stelele de pe cer, dar la sfarsitul zilei, eu ma motivez pe mine.
Motivatia este in mine. Pentru ca, din pacate, singur te nasti si singur mori. Si daca tu nu te motivezi pe tine, nimeni nu poate face asta in locul tau. Si nici n-ar trebui sa-ti pui motivatia in carca altora sau in luna, in stele, in faima, in bani sau in tot ce este trecator.
Motivatia se afla la captul zilei, in faptul ca respiri, ca inca existi. Si daca existi, poti crea. Motivatia se afla in faptul ca esti liber. Liber sa alegi, liber sa decizi, liber sa gandesti, liber sa exprimi in nenumarate forme. Motivatia se afla in faptul ca ai puterea de a-ti modela existenta de maine, chiar daca azi, si ieri si alaltaieri, ai avut trei zile proaste. Motivatia zace in insasi idea ca esti stapanul propriului destin si in convingerea ca tu esti unicul regizor din viata ta.
Motivatia zace in tot ce esti tu, cu stele sau fara.

Advertisements

Pe varful Omu :)

Lumea asta e o lume a invingatorilor! Fa orice ca sa invingi! Calca in picioare, scuipa, zambeste, fa-te cunoscut! Lucreaza la “imagine”! Cladeste-ti “brand-ul personal”! Fa-ti “marketing”! Si nu uita: “Vinde-te”! Apoi, invinge! Toata lumea o sa te aclame, o sa te laude, o sa-ti cante in struna si o sa-ti zica cat de minunat esti, pana ce insasi tu, invingatorule, vei crede asta! Cel mai important insa: lumea iti va zimbi! In fata, evident! Stai linistit, sunt suficienti cei care vor fi orbiti de poleiala ta, pentru ca deh, soarele rasare in orice conditii, iar cei ce te privesc cu admiratie, vor fi entuziasti de propria lor reflexie distorsionata din cutele scutului tau de tinichea.

Intr-o lume saraca se cere sa invingi tu! Pentru ca intr-o lume saraca cu duhul, jocul chiar nu mai conteaza! Jocul este facut ca sa trisezi! Invinge!

Te cutremuri?! Ridici din spranceana mirat?! Atata timp cat nu te declari in gura mare in oglinda, ca fiind incoruptibil, nu te mai cutremura! Se cutremura suficient pamantul in fata invingatorilor!

Ganduri de femeie

Iti vad ridurile triste de deasupra sprancenelor mustacioase, si-as vrea sa le sterg cu-n burete. Iti aud glasul mintii care freamata mereu, straduindu-se sa ne fie mai bine.

Iti aud respiratia greoaie cand adormi, si te simt cand tresalti in vis. Dumnezeu stie ce visezi, nici macar tu nu sti. Iti privesc doar prin bezna ploapele care tresalta sub impulsurile pe care mintea ta le creaza si te mangai, in speranta ca vei simti ca nici in vis nu esti singur.

Te trezesti greoi si morocanos. Te gandesti mereu la ce te asteapta cand iesi pe usa aia de otel si intri pe cea de sticla. Iti porti uniforma cu amaraciune si ma straduiesc sa-ti transmit lucruri bune cu privirea. Iti zimbesc fortat uneori, in speranta ca-ti va lumina ziua.

Te sun rar ca sa nu te deranjez, iti pun din ce in ce mai putine intrebari ca sa nu te sacai, iti scriu mult si des tot ce vad, simt si sper pentru tine.

Sper sa-ti vad mai des licarul din privirea aia beata atunci cand te imbeti. Sper sa-ti privesc cat mai des colturile gurii atunci cand se arcuiesc in sus, atunci cand te uiti la desene animate. Sper sa-ti admir gropita din obraz de 1000 de ori pe zi pentru ca se vede doar atunci cand razi. Sper sa-ti pot reproduce senzatia pe care o ai atunci cand te intorci duminica de la joc, pentru ca aia e senzatia ta maxima de implinire, placere si relaxare.

Traim in aceeasi lume, pe care uneori o percepem diferit. Traim sub aceeasi umbrela de negura meschina si vanitoasa si visam la fel. Eu visez mai mult, tu ma cobori cu picioarele pe pamant, ca mai apoi eu sa te iau iar de mana si sa te ridic la cer. Priveste iti zic, si-ti arat tot ce ai putea sa ratezi. Si te bucuri, si ma bucuri, ca privesti, cand ai puterea sa privesti.

Aici, acum, azi, maine, si peste 100 de ani sunt tot aici sa-ti astept suspinul, sa-ti sarut ridurile alea triste de pe frunte, sa-ti zic ca va fi bine chiar daca habar n-am, sa-ti ascult frustrarea nerostita si sa-ti aduc mereu aminte ca aici, acum, azi, maine, totul e efemer.

Dezamagire si Speranta

Cautand ce-i mai frumos in oameni, risti sa gasesti ce-i mai urat. Asta nu inseamna ca trebuie sa incetezi a cauta!

Jumatate din ceea ce spun, nu intereseaza pe nimeni. De aceea, scriu! Peste jumatate din ceea ce scriu, nu intereseaza pe nimeni. Asta nu o spun nicidecum cu tristete. Absolut tot din ceea ce simt, gandesc si vad, inr-un fel sau altul, trebuie sa iasa la lumina, pentru ca altfel, as exploda. In vanitatea mea cu care ma straduiesc sa lupt zilnic, nici nu mi-as dori sa fiu citita de mase. In vaintatea mea de muritor, mi-as dori sa fiu citita de cine simte, intelege si vede tot ce iese din mine, la lumina.

Intr-o cautare continua de real, natural, naivitate si empatie in lumea ce ma inconjoara, n-am cum sa nu ma lovesc de dezamagire. Dezamagirea este probabil, intr-o astfel de cautare, o stare semi permanenta, cu mici ragazuri pe alocuri. Uneori, intr-o astfel de cautare te inseli, uneori te bucuri si de multe ori, traiesti o simpla stare de dezamagire, cu care, te-ai obisnuit. Te scufunzi intr-o pelicula de deceptie, iti anihilezi partial simtamintele cu o pensula plina de culoare pe o placa de lemn, privesti rasaritul, te minunezi si contemplezi la cat de minunata e luna vazuta prin ceata, te cuibaresti langa un pui de om, unde in permananeta reusesti sa regasesti realul, naturalul, naivitatea si empatia, si-ti trece.

Te intrebi uneori de ce te-nvarti in cercuri, si revii la aceleasi tipare. De ce sa cauti mereu ce slabe sanse ai sa gasesti?!

Pentru ca, incetand a cauta, incepi sa accepti. Incepand a accepta, incetezi sa speri. Incetand a spera, te transformi. Transformandu-te, iti pierzi realul, naturaletea, naivitatea si emaptia.

Dezamagirea nu este decat reversul monedei sperantei. Unde dezamagirea nu mai este acceptata, speranta moare.

De aia 🙂

Roboteii

Tin minte ca prin generala aveam o profa pe care n-o sufeream. Intr-o zi a zis o chestie insa, care a ramas cu mine pana in ziua de azi: zicea ea ca, adultii sunt mai toleranti si mai deschisi la minte decat adolescentii, pentru ca nu sunt atat de limitati in modul de a se imbraca, in muzica pe care o asculta sau in ceea ce fac, precum adolescentii. Zicea ea ca normele sociale ale adolescentilor sunt mult mai stricte, si pentru a te incadra in ele, trebuie sa te supui orbeste, pentru ca altfel esti exclus din grup, ceea ce, in opinia ei, la adulti nu se mai intampla, datorita maturitatii. La momentul respectiv, eram convinsa ca are dreptate. Normele alea sociale stricte despre care vorbea, erau acolo, prezente, reale si le percepeam. Privindu-i pe ai mei, ca si primele mele modele de adult, imi dadeam seama ca ei intredevar nu puneau atat de mult pret pe norma sociala. Pana aici!

Au tot trecut anii, si am asteptat maturizarea celor din jurul meu, am asteptat caderea barierelor, am asteptat ca normele sociale sa devina mai putin riguroase, am asteptat ca toti sa treaca de etapa adolescentina si sa se relaxeze mental intr-un asemenea hal, incat sa devina liberi: liberi sa gandeasca, liberi sa se opuna, liberi sa li se rupa de norme vestimentare, de norme de eticheta, de norme si coduri sociale. Am asteptat degeaba! Profa gresea: normele nu se relaxeaze, normele se transforma, doar in alte nrome! Si toti, sau majoritatea, devin robotei!

Zilele trecute stateam cu Andru la coada la doctor, la o clinica privata. Harmalaie mare, coada lunga. Ajunge pe coridurul nostru un cuplu: el tiplat in camasuta mov, cizmulite maro din piele intoarsa, vestuta peste camasuta, fata de frustrat pe la vreo 35-40 de ani (eu inca privesc adultii cu ochi de pustoaica); ea, o acritura care n-a fost frumoasa niciodata, imbracata cu sacouas negru, cizme piele, fusta neagra, privire aroganta si malitioasa (cred ca ii mananca zilele frustrartului). El o roaga spasit sa-l lase sa iasa la tigara, ea raspunde taios: “Stai aici cu mine!” El ramane. Amandoi fac parte dintr-o norma sociala bine stabilita: middle management romanesc, situatie materiala mediu++, imbracati ca la carte fara strop de personalitate. O dinamica de cuplu de-ti venea sa-l iei pe el de mana si sa-i plangi de mila. Dupa cateva minute de la venirea lor mi-am amintit de profa din generala si-mi venea s-o sun sa-i zic: “Hai incoace, hai sa vezi roboteii adulti!”

Se constrang sa fie ceea ce nu sunt, sa constrang sa arate asa cum nu le este menit, se constrang sa traiasca o viata ce le-a fost impusa de un sistem bazat pe consumerism, se constrang unul pe altul sa se suporte pentru ca asa se face, asa se cere, asa se vrea. Ei sunt produsul expectantelor cladite pe ani de reclame TV, pe mii si mii de evenimente sociale cu staif, pe indoctrinarea mentalitatii occidentale, care se bazeaza pe robotizare a unor indivizi unici, pe incurajarea spiritului de turma in loc de viziune proprie.

De multe ori ma gasesc in multime, in diverse locuri, ma opresc, fie ca sunt oameni care doar trec ocupati pe langa mine sau fie ca-s la o masa mare unde oamenii vorbesc te miri ce lucruri lipsite de semnificatie, si ma intreb: “Oare toata lumea e hipnotizata? Toata lumea doarme? Daca bat din palme se trezesc?! Oare toti sunt atat de oribi sa nu-si dea seama in ce se scufunda?!”

Cand ajung acasa deschid usa de la intrare, privesc a doua treapta pe care scrie: “Suntem Reali!”. In momentul ala stiu ca am ajuns unde trebuie! Aici e liniste, sau cearta, e veselie sau furie, e pace sau razboi, dar intotdeauna ma pot baza pe faptul ca e viata reala! E ceea ce e, ceea ce simti, ceea ce gandesti, liber, fara masti, fara compromisuri, fara eticheta, fara “trebuie”, fara constrangeri, fara robotizare! Aici nu mimam toleranta, aici ne-o impunem si ne luptam cu noi insine pentru a-i tolera mai mult pe cei de langa noi! Aici ne toleram intr-o anarhie empatica!

Sete de Sange!

Buna seara! Eu sunt acel Roman, care n-a votat…

Hai! Cine arunca primul cu piatra?

Mie nu-mi place nici de Ponta, nici de Iohannis. Defapt nu-mi place per genere clasa politica din Romania. Si tot eu, sunt cea care nu voteaza raul cel mai mic dintre doua rele. Pentru ca asta e Dreptul meu. Da! A alege e un drept, nu o obligatie! Si dreptul de-a alege daca alegi, e dreptul meu constitutional, fara sa fiu judecata, fara sa fiu hulita, fara sa fiu acuzata de prostie, ignoanta sau indolenta. De ce?! Pentru ca asta inseamna Democratie.

Oamenii ies in strada pentru ca vor Democratie!

Eu cred ca oamenii ies in strada pentru ca vor sa fie eroi, vor sa insemne ceva, vor sa conteze!

Daca oamenii vor democratie, intai ar trebui sa fie toleranti: toleranti cu cei ce nu voteaza, toleranti cu cei ce voteaza altfel decat ei.

Pe cat limita tolerantei unei populatii este mai mica, pe atat scade nivelul democratiei.

In ultimele saptamani, am asistat la un comportament al semenilor mei, care pe mine nu ma face mandra, asa cum multi se simt zilele astea. Pe mine nu ma fac sa ma simt mandra nici articolele meschine despre X sau Y candidat, nici multimea care striga “puie monta” (pentru ca asta e lipsit de decenta si de educatie), nici faptul ca unii sau altii sunt numiti prosti pentru ca nu ies la vot sau ies la vot dar voteaza cu “cine nu trebe’ ”.

Trebuie sa recunosc ca intr-adevar

, n-am avut nicicand spiritul de turma si nici n-am sa-l am. Pentru ca sunt toleranta! Si pentru ca, cred cu ardoare, ca pentru a trai intr-un sistem democratic, e nevoie sa accept ca nu toata lumea gandeste ca mine, ca e bine ca nu toata lumea gandeste ca mine, si mai cred ca orice om poate exprima orice opinie in limita decentei si a bunului simt, ca orice om poate manifesta pasnic.

Dragi compatrioti, si per genere, oameni: Nu e nevoie sa huliti, nu e nevoie sa va manifestati violent (verbal sau non-verbal), nu e nevoie sa aduceti injurii la adresa oamenilor. E nevoie doar sa va exercitati sau nu un drept, la vot! E atat de simplu!

Si am sa va mai spun ceva: eu sunt acel Roman care-as putea alege maine s-o iau de la capat in alt loc, care m-ar primi cu bratele deschise si drepturi depline, dar aleg sa nu o fac. Nu-i condamn pe cei ce o fac, pentru ca ii inteleg si da, pentru ca sunt toleranta! Pentru ca accept ca omul se pune pe sine inaintea intregului, pentru ca este supus instinctului de supravietuire!

Eu aleg in fiecare zi sa raman aici, pentru ca sper. Nu mai cred in minuni, dar sper, ca oamenii se vor schimba. Si nu astept nici de la Ponta, nici de la Iohannis minuni. Am invatat in timp ca minunile mi le creez singura. Insa, sper ca oamenii se vor schimba.

Sper ca infirmiera lipsita de compasiune de la spitalul Elias, unde am nascut, data viitoare nu va trimite o lauza sa-si ia o cana cu apa de la 2 etaje distanta, la o ora dupa nastere; sper ca functionara de la ANAF n-o sa ma mai priveasca cu scarba data viitoare cand ma voi duce sa depun declaratii; sper ca data vitoare cand voi ajunge la pediatrul (profesor) de la Medsana cu Andru, o sa ma trateze cu respect si nu ca pe ultima mama de pe planeta; sper ca vecina de la 3 e fericita ca acum o inunda altcineva; sper ca administratorul fostului meu bloc nu va mai fura si vor avea fostii mei vecini apa calda; sper ca angajatii de la DistriGaz nu vor mai astepta spaga si-si vor misca poponetul mai repede sa-mi dea drumul la gaz; sper ca mosii de la baile din Moldova n-o sa ma mai tarteze ca pe un paria, data viitoare cand ne vedem pe coridor la proceduri pentru simplul fapt c-am indraznit sa am artroza la genunchi la 20 de ani.

De ce sper toate astea? Sau, mai bine zis, ce ma motiveaza sa sper toatea astea? Ma motiveaza doctorita mea din sistemul de stat care ma trateaza mereu cu respect si omenie; doamna de la patiserie de la Mega care-mi pune deoparte gogosi cu zahar; rezidentul de 27 de ani care m-a asistat pe parcursul a 6 ore de travaliu si m-a ajutat sa nasc, total dezinteresat; ma motiveaza si vanzatorii de la tarabele din piata care uneori imi dau fructe in plus; si femeile de serviciu de la job, care-mi zambesc zilnic; in mare, ma motiveaza oameni care-mi dovedesc ca se poate!

Omul sfinteste locul!

Pentru ca dragii mei, daca asteptati totul de la un presedinte sau de la un guvern, mi-e teama ca veti fi dezamagiti! Schimbarea nu se face in strada si cu siguranta nu se face agresiv. Schimbarea se face in noi, in mod treptat, cu calm, cu speranta si cu multa, multa toleranta.

Va urez o seara placuta!

Eu sunt cea care spera!

Lux!!!

Daca ai putea sa-ti retraiesti trecutul ai face-o? Daca ai putea sa capsulezi acel moment in timp cand iti doreai ceva dar habar nu aveai ce si l-ai ingheta, apoi l-ai fermenta in creierul tau gigant si l-ai dori cu ardoare, apoi din senin te-ai intoarce in timp traind prin prezent tot ce trebuia sa traiesti cand habar n-aveai cum, ai face-o? Daca insasi fiinta ta efemera s -ar teleporta pentru o secunda, un minut, o ora, o zi, in clipa care ti-ar revela ca trecutul poate fi la fel de prezent si in viitor, ai face-o? Daca ti-as dezvalui ca pentru unii e posibil ai crede? Lasa-ti bijuteriile deoparte, da-ti masca de privilegiat jos, arunca-ti preconceptiile intemeiate pe frustrari acumulate de generatii, deoparte, si recunoaste ca unicul Lux pe care si l-ar dori orice pamantean, e insasi trairea trecutului prin prisma experientei acumulate in timp, fructificarea fanteziei ce lancezeste in ungherele mintii, implinirea clipei pierdute in ungherele timpului. Pentru mine, asta inseamna Luxul suprem!!