Primul meu job a fost acela de femeie de serviciu pe scara blocului in care locuiam (intr-o tara cu soare). Asta se intampla cred, pe cand aveam vreo 13 ani. Tata era administratorul blocului, deci am obtinut job-ul prin nepotism, dar asta nu m-a impiedicat sa-mi fac treaba bine si de ce nu, sa ma initiez in arta negocierii, caci negociam crancen cu administratorul pentru marire de salariu. Tin minte ca rudele mele de prin Romania, cand au aflat de job-ul meu, au ramas perplexe. Nu le venea sa creada ca nu mi-e jena, ca nu-i e tatei jena si tot asa… Dar mie nu-mi era jena deloc, pentru ca din primul meu salariu mi-am cumparat prima mea pereche de adidasi de firma si eram mandra nevoie mare. Jobul a tinut cam vreo doi ani si s-a finalizat cu o zugraveala strasnica a scarii blocului impreuna cu administratorul. Dupa aceasta experienta absolut distractiva, am simtit ca e nevoie sa merg mai departe si ca pot mai mult.
Intrasem la liceu si imi doream cu ardoare sa castig bani mai multi pentru haine si iesiri in oras. Am vrut sa ma fac chelnarita, dar tata s-a opus vehement din motive de securitate (pe care eu nu le-am inteles la vremea respectiva, dar acum sa zicem ca da). Suparata nevoie mare, m-am dus la un interviu si am obtinut postul intr-un minunat lant de Fast-Food. Aveam uniforma, contract de munca, ture si tot tacamul unui job serios. Trebuie sa va zic ca am inceput de jos, mai precis de la spalat veceuri (sau cel putin de la a mima cat mai bine ca o fac). Apoi m-au trecut la bucatarie, unde spre fericirea mea am poposit vreo 2 zile, caci am fost dezastru ambulant (ceea ce sunt si acum, dealtfel!!). Dupa vreo 2 saptamani cred, la minunatul job, m-au mutat la case, si acolo mi-am gasit menirea: eram manager de clienti. Tin minte ca se faceau cozi enorme, mai ales cand venea cate un autocar cu turisti, caci eram la intersectie de drumuri. Stiu ca-i oranduiam pe toti la coada frumos si faceam ordine si disciplina printre clientii uimiti de atitudinea mea. Dar la case am rezistat timp de 3 ani de zile si am devenit angajat model cu 5 stelute in piept. Acolo, la fast-food am facut bani grei! Faceam trei ture de juma’ de norma pe saptamana, o zi pe week-end si toate sarbatorile posibile si imposibile. Era de vis! Ajunsesem sa am bani in contul bancar (ca de, am aveam si deasta), cat nu aveam timp sa cheltui, caci ori eram la liceu ori la job. Atunci am invatat ce inseamna “time management”, caci intelegerea cu mama mea era, ca eu sa pot lucra, sa nu cumva sa-mi scada media la scoala. Si nu mi-a scazut! Am invatat ce inseamna sa dramuiesti niste bani, mi-am satisfacut toate capriciile tineretii, pe banii mei, si la un moment dat mi-am dat seama cum sa nu mai cheltuiesc aiurea, caci de, banii se muncesc din greu.
Dupa ce am terminat liceul, am fost nevoita sa ma inrolez ( asa e regula in acea tara cu soare mult). Armata am vazut-o ca pe un job, pentru ca in afara de primele/ucigatoarele 4 luni, ma duceam la baza zilnic, ca la un serviciu. Un job minunat de infirmiera. Jobul era foarte slab platit! Tocmai de aceea, in perioada aceea am invatat ce inseamna un over-draft, cu ce se mananca si ca eu nu-mi mai doresc sa ma indatorez cat oi trai! Chiar daca job-ul era mai mult voluntariat si obligatoriu, retributia a fost una imensa. Cred ca acolo, am avut cele mai mari satsfactii pe plan emotional si despre asta as putea scrie o carte, sau un post viitor (https://visatoaredebucuresti.wordpress.com/2012/10/02/youre-in-the-army-now/). Insa cel mai important lucru pe care l-am invatat la cel de-al treilea job al meu, armata (care a durat 2 ani), a fost faptul ca o mana spala pe alta, ca exista o “banca minunata a favorurilor” si nu in ultimul rand am invatat sa ma revolt cu cap (caci supusa clar n-am fost!)
Apoi a urmat mutarea (intr-o tara cu traditii) si facultatea. Atunci am luat o pauza de 4 ani de munca. A fost cumplit caci nu ma mai aveam bani proprii… (ceea ce orice tanar ar trebui sa aiba)
Spre sfarsitul anului 4 mi-am gasit si slujba, sau mai bine zis, m-a gasit ea pe mine. Eram “suport” intr-o multinationala! Cand mi s-a facut oferta toti apropiatii mei au fost surprinsi, caci nici macar nu cautasem jobul, pur si simplu fusesem vanata. Am obtinut la vremea aia un salariu frumusel pentru o studenta (ajunsesem sa castig cel mai mult dintre toti co-locatarii mei) si aveam multe alte beneficii, cum ar fi: friendly environment, bonusuri, bonuri de masa, asigurare medicala privata, traininguri periodice la hoteluri de lux… Ce sa mai, trai neneaca pe banii babachii! Totul parea perfect sau cel putin asa parea pentru cei din jurul meu. Multinationala asta mi-a facut nunta (vorba vine, dar de acolo am strans bani pentru ea), m-a facut sa-mi exersez abilitatile de negociator si m-a facut sa-mi analizez bine planurile de viitor. Cu toate ca veniturile erau multumitoare, nu aveam stres pe cap si nici ore suplimentare, ceva in sufletul meu nu era chiar OK. Eu imi doream sa fac ceea ce invatasem, eu imi doream sa practic meseria mea si sa vad daca se poate mai mult. Dupa 2 ani de multinationala, incurajata de Gladiator (https://visatoaredebucuresti.wordpress.com/2012/09/21/era-gladiatorilor-a-apus-dar-ei-mai-traiesc-printre-noi/), mi-am luat inima in dinti si-am pornit la drum…
Am devenit avocat stagiar intr-o societate de avocati! E important sa mentionez ca gestul meu a fost privit ca o nebunie de catre multi din jur, caci venitul meu se diminuase la 1/6 din cat castigam inainte, munceam “by default” cu 2 ore in plus si stresul era cat casa. Dar eu eram fericita, caci invatam lucruri noi in fiecare zi, simteam ca in sfarsit ma ridic la nivelul asteptarilor mele…
De atunci a trecut ceva timp, am mai schimbat vreo 2 job-uri tot in domeniul meu, am ajuns sa depasesc ca si incasari, veniturile din Multinationala aceea, am stat in maternal, am muncit iar si acum am ajuns sa scriu. Ceea ce imi place enorm! N-am renuntat evident la prima mea pasiune, care este Dreptul, dar sunt in cautarea job-ului perfect!!! Vreau ca lucrurile sa fie asa cum imi place mie, caci vedeti voi, din experienta stiu, ca atunci cand esti optimist si perseverent, lucrurile au tendinta sa fie ceea ce-au fost menite sa devina!
VisatoareDeBucuresti 