Recent am facut o calatorie minutioasa in mintea altora. Calatorie despre care as vrea sa va povestesc. Am cumparat trei carti impreuna, si una dupa cealalta le-am citit. M-a atras la ele faptul ca, toate trei tratau idei, ganduri, exprimari despre diverse subiecte de zi cu zi, din viata noastra. Pentru mine excursia de a le citi pe toate trei in sir indian, a fost una benefica. M-am confruntat cu diverse sentimente si mi-am pus la punct anumite idei, tocmai de aceea vreau sa le tratez intr-o recenzie comuna, chiar daca pentru altii n-au nici cea mai mica legatura intre ele.
1. “Pana la capatul liniei”; Petre Barbu; editura Cartea Romaneasca
Am mers cu Petre Barbu pana la capatul liniei. Am experimentat cu el tristetea, frustrarea, deznadejdea. Dezvoltand o recenta obsesie pentru scrierile lui, Pana la capatul liniei, a fost o carte pe care mi-am dorit-o nespus de mult. M-a dezamagit? Nu stiu inca, caci stau de vre-o luna si-o rumeg in ganduri. Daca m-a prins asa de tare, cu siguranta ca nu m-a dezamagit! Speram la mai multa speranta, poate doar atat. L-am gasit pe dnl. Barbu trist, frustrat, obosit, nostalgic. Dar oare ai putea fi altfel dupa ce ti-ai ingropat trei dintre membrii familiei primare, rapusi de aceeasi boala?! Nu cred!
Petre Barbu scrie scurt, cadentat, jurnalistic, dar tot-odata are un farmec subtil si metaforic pe alocuri, de a-ti transmite sentimente, de a te face sa fi alaturi de el in trairile sale. Asta e lucru mare: sa poti transmite negru pe alb mai mult decat ti-ar transmite poate, o imagine in miscare (adica un film).
Am ramas cu un usor sentiment de apropiere. Pana la capatul liniei a starnit in mine dorinta de-a intinde mana dincolo de coperta, a-l mangaia pe dnl. Barbu si a-i spune: “Nu-nteleg ce ai trait, pentru ca e imposibil de-nteles, dar simt si sper ca intr-o zi oamenii te vor citi pe tine, cu nesatul cu care tu citesti clasicii rusi! ”. Poate asta ar fi singura cale prin care Barbu s-ar descotorosi de mahnire…
2. “La taifas”; Aurora Liiceanu; editura Polirom
Aurora Liiceanu, pare a fi desprinsa dintr-o pajiste cu maci. Vede, gandeste, cunoaste, studiaza, trece prin mii de experiente mai frumoase sau mai putin frumoase, in cele doua regimuri politice in care traieste ca adult, dar tot-odata reuseste surprinzator sa-si mentina tonusul optimist si jovialitatea, specifice unei scolarite vesnic amorezate. Amorezata de viata!
Citind La taifas iti revine speranta in suflet. Speranta ca orice s-ar intampla, se termina la un moment dat. Speranta ca, in ciuda faptului ca oamenii nu sunt perfecti, ca au nenumarate slabiciuni, ca vremurile pot fi potrivnice, ca orice sentiment ai experimenta, pana la urma totul va fi bine, daca vrei…
In cartea Aurorei este tratat Timpul, Legaturile noastre cu semenii, Iubirea, Destinul, Tranzitia… Le trateaza frumos, pe alocuri nostalgic, le intelege pe toate si-i accepta pe toti, asa cum sunt. Mai presus de orice, nu judeca!
Am plecat mai frumoasa din cartea Aurorei, mai receptiva la oamenii care ma inconjoara, mai sigura pe mine, mai optimista, mai impacata cu slabiciunile mele si mai impaciuitoare cu slabiciunile celor din jurul meu.
O lectura usora, vioaie, calma si calda, pe care v-o recomand din suflet.
3. “Despre frumusetea uitata a vietii”; Andrei Plesu; editura Humanitas
Andrei Plesu e fantastic! Nu-l citi in metrou, nu-l citi pe sarite! Rezerva-ti timp pe-o canapea comoda si acorda-i cele mai frumoase momente ale tale. Prin simplul fapt ca scrie atat de pretios si de minutios in limba noastra materna, pe care poate n-o cunoastem si n-o vom putea manui toti atat de bine ca dansul, merita sa-i acorzi cea mai mare atentie!
La Andrei Plesu imi place cel mai mult ca, in ciuda faptului ca este un ins trecut de o anumita varsta, tafnos si bombanitor (asa cum se descrie singur), nu si-a pierdut idealismul specific adolescentilor (sau ma rog, cel ce ar trebui sa fie specific lor, caci si-l pierd din ce in ce mai devreme din pacate). Pe alocuri prafuit cu lehamite, idealismul lui, in ciuda ratiunii care-l caracterizeaza, se mentine intr-un ungher si spera in ciuda sperantei ca nu va ramane izolat.
Andrei Plesu spune lucrurilor pe nume, descrie oamenii exact asa cum sunt in diversitatea lor de caractere, schitindu-i parca caricaturistic, fara insa sa fie malitios. Este echilibrat, impacat oarecum cu ce vede in jurul sau, accepta in tacere, evedand pe alocuri in speranta ca “dracul nu e chiar atat de negru”.
Despre frumusetea uitata a vietii, prezinta uneori si uratenia ei, pentru ca la sfarsitul fiecarei povestiri, sa rasara intors din penita, un miez de nimic uitat, care ne-ar putea aduce zambetul pe buze, caldura in suflet si idealismul in privire.
“Daca iti acorzi un cat de mic ragaz, daca arunci, de jur imprejur, o privire odihnita, curioasa si nepatimasa, vei gasi destule argumente sa te bucuri. Lucrurile (inca) functioneaza. Sarpanta lumii (inca) tine. Mai exista inca omanei intregi, traditii vii, intalniri miraculoase. Traim intr-un sos toxic, dar el contine inca mirodenii subtile, cu efect anesteziant. Marele animal cosmic nu pare inca sa ia in serios agitatia noastra propagandistica, spaimele noastre apocaliptice. Se poate trai. Se poate trai bine. Se poate (inca) trai frumos.” Andrei Plesu
VisatoareDeBucuresti 